Noi reguli vor fi puse în practică începând cu 3 iulie 2024, în ceea ce privește Sistemul Garanție Returnare. Acesta a devenit obligatoriu în România, însă consumatorii trebuie să știe că unele sticle nu vor fi acceptate de aparatele SGR, chiar dacă au ambalajul specific.
Începând cu 3 iulie 2024, recipientele din plastic de unică folosință sau materiale compozite care conțin băuturi, cu o capacitate de până la 3 litri, trebuie să aibă dopul atașat de sticlă, dacă acesta este din plastic.
Această măsură se aplică sticlelor din plastic cu orice tip de conținut, de la apă, băuturi carbogazoase și sucuri, la băuturi alcoolice.
Consumatorii vor plăti în continuare o garanție de 0,5 lei pentru fiecare recipient din sticlă, plastic sau metal, cu un volum între 0,1 și 3 litri. Totuși, dacă sticlele nu sunt pregătite corespunzător înainte de reciclare, acestea vor fi respinse de aparate.
Sticlele trebuie golite complet de conținut, dar nu spălate! Forma acestora trebuie să fie intactă, identică cu cea de pe raft. Dacă sticla a fost presată, eticheta și codul de bare se deteriorează, compromițând posibilitatea introducerii ambalajului în sistem.
De asemenea, dacă dopul este prea strâns, forma sticlei se poate modifica, astfel încât oficialii RetuRo recomandă strângerea fermă a dopului, dar nu la maxim.
RetuRO preia de la comercianți ambalajele pentru reciclare în momentul în care aceștia colectează echivalentul a trei saci de materie primă, chiar dacă procesul de colectare este manual. Totodată, comercianții care dețin spații prea mici pentru a depozita ambalajele colectate se pot asocia între ei pentru a putea prelua o cantitate mai mare de ambalaje, cu condiția ca distanța dintre aceștia să nu depășească 200 de metri, potrivit green.start-up.ro.
Chiar dacă un comerciant alege să nu primească în prezent ambalajele returnate de la clienți pe motiv de spațiu redus pentru depozitare, reprezentanții RetuRO sunt de părere că acceptarea ambalajelor pentru colectare ar putea constitui în viitor un avantaj competitiv.
Asta pentru că atunci când vine să returneze un ambalaj, clientul ar putea fi tentat să își facă și cumpărăturile din magazinul respectiv, chiar dacă este vorba de cumpărături mici, uzuale. Astfel, comercianții care vor alege să colecteze ambalajele returnate în detrimentul spațiului sacrificat, s-ar putea bucura în viitor de un flux mai mare de clienți.