Aproape 57.000 de persoane vaccinate în 24 de ore. Circa 3,7 milioane de doze administrate în România de la debutul campaniei

Aproape 57.000 de persoane vaccinate în 24 de ore. Circa 3,7 milioane de doze administrate în România de la debutul campaniei
foto simbol: Pixabay

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19 a precizat, duminică seară, că în ultimele 24 de ore la nivel național au fost administrate 56.988 de doze la tot atâtea persoane – la 28.794 dintre acestea a fost vorba despre rapel. La nivelul centrelor de vaccinare au fost înregistrate 73 de reacții adverse comune și minore, dintre care 11 au fost de tip local, iar 62 au fost de tip general.

Circa 3,7 milioane de doze administrate în România de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, arată datele CNCAV

Campania națională de vaccinare anti-COVID-19 a debutat în 27 decembrie 2020, iar de atunci și până astăzi în România au fost administrate 3.699.333 de doze, la un număr de 2.286.546 persoane, dintre care 873.759 au primit deocamdată o singură doză, iar la 1.412.787 a fost efectuat și rapelul. În total, la nivelul centrelor de vaccinare au fost înregistrate 12.145 de reacții adverse comune și minore, reprezentând o pondere de 3,3 la mia de doze administrate – 1.127 au fost reacții de tip local cu durere la locul injectării, iar 10.928 au fost reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).

Potrivit CNCAV, un număr de 152 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

Până astăzi, 11 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.006.167 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată cel mai recent bilanț. Un număr de906.659 de pacienți au fost declarați vindecați, iar25.135 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

Florin Cîțu: Vom avea capacitatea să vaccinăm 100.000 de persoane pe zi

Premierul a indicat vaccinarea anti-COVID-19 ca fiind „singura soluție de a depăși pandemia”, context în care i-a încurajat pe toți românii să se vaccineze.

„Așa cum am spus, după 15, vom avea capacitatea să capacităm 100.000 de persoane pe zi. Este foarte important pentru toată lumea să înțeleagă că este singura soluție de a depăși pandemia. Pe lângă faptul că este singura soluție de a deschide economia, este important și din punct de vedere al sănătății. Doar prin vaccinare putem să mergem mai departe și putem să lăsăm pandemia în urmă. De aceea, am făcut tot ce este posibil, toate resursele necesare, pentru a avea dozele de vaccin. Deci avem dozele necesare să ne vaccinăm 5 milioane la sfârșitul lunii mai, la începutul lunii iunie, 10 milioane la sfârșitul lunii iulie, la începutul lunii august. Dozele sunt, vin în România, trebuie doar să ne vaccinăm. Îi încurajez pe toți românii să se înregistreze în portalul RoVaccinare și să se vaccineze”