Procurorii DIICOT Bacău au reținut pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru viol în formă agravată, act sexual cu un minor în formă agravată și pornografie infantilă. El va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Anchetatorii susțin că, în noiembrie anul trecut, bărbatul a violat o minoră care avea atunci 16 ani, „profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, stare în care se afla ca urmare a administrării unor medicamente”.
„Fapta de viol a fost săvârșită în scopul producerii de materiale pornografice, pe care inculpatul le-a deținut şi stocat până în prezent”, mai acuză DIICOT, potrivit unui comunicat.
Procurorii mai spun că același bărbat a atras cu bani și cadouri o minoră în vârstă de 15 ani, cu care a întreținut relații sexuale tot în scopul producerii de materiale pornografice. Faptele s-ar fi petrecut în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019.
Individul a stocat materialele pornografice până în prezent.
DIICOT precizează că, în cadrul audierilor, victimele au beneficiat de consiliere psihologică.