Guvernul României încă nu a aplicat sau cel puțin nu a reușit să găsească o soluție pentru a reduce interacțiunea dintre cetățeni și urși. Astfel, anual, au fost înregistrate incidente deosebit de periculoase. Fie oamenii au fost victime, fie animalele sălbatice.
Urșii au devenit în ultimul deceniu o prezență din ce în ce mai obișnuită în orașe, în popasurile de la marginea drumurilor și pe șosele. În perioada 2010-2021, la nivel național au fost uciși accidental 365 de urși, în accidente rutiere, feroviare. În aceeași perioadă, urșii au omorât 26 de oameni și au rănit alți 268, informează „Bună Ziua, Brașov!„.
Cifrele cu privire la bilanțul victimelor reprezintă concluziile proiectului „Life for Bear”, care a vizat studierea urşilor din România şi identificarea unor soluţii pentru ţinerea acestor carnivore în pădure. Studiul a costat 1,6 milioane de euro, iar finanţarea a fost asigurată în proporţie de peste 70% din fonduri europene, prin Programul Life + Natura.
Printre altele, prin intermediul acestui studiu au fost calculate densităţile de urşi din țară, au fost identificate zonele critice, dar au fost experimentate şi mai multe soluţii prin care animalele sălbatice să nu mai fie atrase în localităţi.
Astfel, s-a ajuns la concluzia că în masivul Postăvarul, densitatea populației de urși este de 1,5 exemplare pe kilometru pătrat. La nivel național, densitatea este de 9 urși pe 100 de kilometri pătrați. În judeţul Covasna, densitatea este estimată la 18,36 urşi/100 de kilometri pătraţi, iar în zona Braşov – Buşteni densitatea a fost estimată la 100 de urşi la 100 de kilometri pătraţi.
„Practic, dacă ieşi de pe domeniul schiabil din Poiana Braşov rişti să dai de urs. La nivel naţional, densitatea este de aproximativ 9 urşi/100 de kilometri pătraţi”, a declarat Ramon Jurj, coordonatorul proiectului.
La eveniment a fost prezent și Ministrul Mediului, Tanczos Barna. Oficialul Guvernului a declarat că în cursul acestui an se vor implementa mai multe măsuri pentru reducerea conflictului om-urs. Una dintre ele va presupune distribuirea unor garduri electrice. De asemenea, Barna a precizat că va fi nevoie şi de cote de vânătoare.