Greșeala pe care o fac românii când își organizează congelatorul. Ce alimente nu trebuie să depozităm în acesta, potrivit specialiștilor
Congelarea alimentelor este o metodă foarte bună și ușoară de a reduce risipa, însă nu toate produsele rezistă la temperaturi scăzute fără să-și piardă din calitate.
Specialiștii au avertizat că unele alimente devin apoase, cauciucate sau își schimbă complet textura atunci când sunt păstrate în congelator, informează Daily Mail, citat de A1.
Cuprins:
- De ce nu pot fi toate alimentele congelate
- Care sunt cele 5 alimente ce nu trebuie puse în congelator
- Care sunt regulile pentru siguranța alimentară când vine vorba de congelare și decongelare
De ce nu pot fi toate alimentele congelate
Potrivit specialiștilor, citați de Daily Mail, congelatorul este util pentru foarte multe produse, de la pâine și carne până la orez gătit, însă unele alimente își schimbă total caracteristicile când sunt depozitate în acesta.
„Unele alimente nu fac față procesului de congelare fără ca textura lor să fie afectată. Pot deveni apoase, moi și neplăcute la gust”, au explicat experții de la Which, potrivit surselor citate.
Lista alimentelor care rezistă bine în congelator este formată din pâine, carne, brânzeturile tari, laptele sau ciupercile. Totuși, specialiștii atrag atenția că trebuie respectat termenul de valabilitate înainte de a le congela.
Care sunt cele 5 alimente ce nu trebuie puse în congelator
Experții au identificat cinci categorii de produse care nu ar trebui păstrate în congelator. Dintre acestea se numără:
- Mâncarea prăjită sau uleioasă – devin moi după decongelare și își pierd textura crocantă
- Ouăle fierte – capătă o textură apoasă
- Legumele cu conținut ridicat de apă – la rândul lor, devin apoase
- Iaurtul/Smântâna lichidă – textura lor se schimbă, devin granuloase sau apoase
- Brânzeturile moi – devin foarte apoase după decongelare
Care sunt regulile pentru siguranța alimentară când vine vorba de congelare și decongelare
Este foarte ușor să prevenim riscurile unei toxiinfecții alimentare dacă respectăm regulile depozitării, de aceea specialiștii recomandă ca produsele să fie depozitate înainte de expirare.
Pentru o decongelare mai sigură, aceștia recomandă tranzitul către frigider, iar mai apoi să aibă contact cu aerul din afară, fiind o trecere mult mai ușoară și mai stabilă pentru alimente.