Cât costă brazii de Crăciun? Unde găsești sub 60 de lei și ce conține oferta premium la 4.900 de lei

Cât costă brazii de Crăciun? Unde găsești sub 60 de lei și ce conține oferta premium la 4.900 de lei
Cât costă brazii de Crăciun? Unde găsești sub 60 de lei și ce conține oferta premium la 4.900 de lei, sursă foto: captură YT

Față de anul trecut, prețurile brazilor naturali sunt în creștere, un motiv în plus pentru românii care se orientează către brazii artificiali. La modă sunt și brazii în ghiveci, care pot fi plantați ulterior.

Piețele din întreaga țară s-au umplut în ultimele zile de comercianții care vând brazi pentru Crăciun

Tradiția spune că pomul de Crăciun se împodobește în Ajun, pe 24 decembrie. Dar mulți dintre români nu mai țin cont de această regulă și deja au achiziționat și împodobit bradul în case și apartamente.

Asta după ce piețele din întreaga țară s-au umplut în ultimele zile de comercianții care vând brazi pentru Crăciun.

De la 100 de lei, în Piața Moghioroș din Capitală În Piața Moghioroș din București, cel mai ieftin brad natural costă 100 de lei. Cu 50 la sută mai scump decât anul trecut.

Conform vânzătorilor, printre speciile disponibile se numără brazii caucazieni Abies Nordmanniana, dar și cei întâlniți în România, precum: brazii nobili Abies Nobili, molizii argintii Fat Albert și Fastigiata, molizii albaștrii, dar și renumiții brazi albi, Abiens Concolor.

„Cel mai ieftin brad pe care oamenii îl pot cumpăra de la noi costă 99,99 de lei! Avem și noi prețuri de supermarket”, se amuză o comerciantă din piața aflată în Sectorul 6.

„Mai avem două modele pentru cei care vor un brad frumos în casă de Sărbători care costă 140 și 150 de lei. Brazii au dimensiuni de la 120 până la 180 de centimetri.

Sunt șanse mari ca în perioada viitoare să primim brazi de peste doi metri din Danemarca, dar prețul o să fie undeva la 300 de lei”.

În Piața Moghioroș din București, cel mai ieftin brad natural costă 100 de lei Prețurile cresc în Sectorul 1 Situația se schimbă când ajungem în Sectorul 1, la Piața Amzei. Considerată o piață de lux și prețurile sunt diferite aici.

Cel mai ieftin brad cu o înălţime de 1,2 metri costă 120 de lei, iar unul de 1,8 metri costă 200 de lei

„Oamenii încă preferă să-și cumpere un brad natural, dar avem concurență puternică cu hipermarketurile și cu magazinele de bricolaj, unde prețurile sunt mai mici.

N-am mărit foarte mult prețurile, poate doar câteva zeci de lei, și asta din cauza transportului și al personalului pe care-l avem la vânzare”, spune un comerciant.

Dacă în piețe prețul brazilor este cuprins între 100 și 300 de lei, situația este cu totul alta în magazinele de bricolaj. La Dedeman, de exemplu, cel mai ieftin brad natural cu o dimensiune între 140 și 170 de centimetri costă 58 de lei.

Apoi sunt prețuri de 80 și 145 de lei pentru un brad ce poate ajunge la 250 de cm. La Hornbach, pentru un brad natural de 110-150 cm trebuie plătit 55 de lei, prețurile urcând la 89 și 145 lei, în funcție de dimensiune.

Pentru un brad în ghiveci de 120 de cm prețul este de 165 de lei. Ofertă bogată este și în ceea ce privește brazii artificiali, achiziționați din ce în ce mai des de către români. Pentru un model de 150 cm prețul în marea majoritate a magazinelor este de 250 de lei.

Dar prețurile variază între 115 și 439 de lei în funcție de dimensiune și model. Există însă și modele extravagante! Cel mai scump brad artificial găsit online în acest moment costă 4.899 de lei. Are trei metri înălțime, cu conuri și vârfuri ninse, dar și cu inserții 3D premium.

2.500 de lei costă cel mai scump brad natural care se vinde în această perioadă în Piaţa Centrală din Craiova, acesta având patru metri înălțime.

Romsilva vinde brazi între 15 și 35 de lei

Regia Naţională a Pădurilor a scos la vânzare în acest an aproape 31.000 de pomi de Crăciun, potrivit unui comunicat al instituției.

Conform lui Bogdan Boghian, şef serviciu în cadrul Direcţiei Comerciale a Romsilva, „preţurile sunt aceleaşi ca şi în anii trecuţi.

Acestea pleacă de la 15 lei, inclusiv TVA, la specia molid, cu dimensiunea de 0,7 şi un metru, iar cei care ajung la înălţimea de 3 metri sunt la 25 de lei, în timp ce pentru specia brad preţul este între 25 şi 35 de lei.

Preţurile acestea sunt valabile aici, la locul de recoltare, iar dacă sunt transportaţi în pieţe sau în alte locaţii se adaugă costurile de transport, manipulare şi depozitare”. Preţurile sunt mai mari pentru brazii în ghiveci și pot varia între 100 şi 250 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`