Ministrul Educației: „Procesul educațional trebuie să se desfășoare normal, cu doza aceea de îngrijorare responsabilă” / „În zona școlilor care au primit astfel de mesaje, prezența jandarmilor și a Poliției va fi crescută”
Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat, în urma mesajelor de amenințare pe care mai multe unități de învățământ din țară le-au primit.
Școli din mai multe județe, dar și din București au fost amenințate că va urma un „masacru”. Încă de duminică se trimit astfel de email-uri, iar astăzi au fost făcute noi amenințări. Potrivit informațiilor, mesajele de duminică și luni ar fi fost trimise din străinătate, însă nici până la acest moment nu se știe autorul.
Ministrul Educației: „Sunt convins că autoritățile își vor face datoria”
Daniel David a transmis miercuri un mesaj, conform căruia paza și protecția din zona școlilor amenințate a fost întărită. De asemenea, ministrul a afirmat că „procesul educațional trebuie să se desfășoare normal, cu doza aceea de îngrijorare responsabilă”.
„Mesajul dat este foarte grav, de aceea sunt convins că autoritățile își vor face datoria și va fi și un exemplu pentru alții din societate care cred că se pot juca cu astfel de mesaje, fie doar ca o joacă, fie ca mesaj serios. Să nu creadă cineva că dacă trimite un email de pe o adresă care i se pare că va fi greu de identificat va scăpa. (…) Știu că autoritățile își fac datoria. Suntem în contact cu Ministerul de Interne. Procesul educațional trebuie să se desfășoare normal, cu doza aceea de îngrijorare responsabilă”, a afirmat ministrul la Digi 24.
Daniel David a fost întrebat dacă paza școlilor a fost întărită, iar acesta a afirmat: „Da, în discuțiile noastre cu Ministerul de Interne ni s-a spus că în zona școlilor care au primit astfel de mesaje prezența jandarmilor și a Poliției va fi crescută”.
Daniel David: „Suntem în contact strâns cu Ministerul de Interne”
Ministrul a precizat că mesajul trimis miercuri a fost primit de școli din aproximativ șapte județe din țară. David a precizat că Ministerul educației se află în strânsă legătură cu Ministerul de Interne, dar și cu unitățile de învățământ care au primit email-ul.
„Din analizele noastre, acest al doilea mesaj a ajuns la unități școlare din aproximativ șapte județe. Mesajul nostru și acțiunile noastre au fost foarte clare. Pe de o parte, suntem în contact strâns cu Ministerul de Interne. Ne consultăm, ne informăm reciproc, iar în același timp, prin intermediul inspectoratelor, avem legătura cu unitățile care au primit emailul, unități cărora li s-a cerut să facă sesizare la Poliție din orașul, localitatea unde se află. De asemenea, mesajul nostru pe care l-am dat încă de acum două zile a fost că informațiile trimise prin acest email reprezintă informații și amenințări foarte grave”, a arătat Daniel David.
Ce mesaj a transmis ministrul
Ministrul a transmis un mesaj clar: nu este cazul ca activitatea educațională să se suspende. Acesta a subliniat faptul că autoritățile își fac datoria.
„Mesajul meu nu poate să fie decât cel pe care l-am mai dat și înainte: îngrijorare responsabilă, dar procesul educațional trebuie să se desfășoare în mod obișnuit. Nu am primit nicio sesizare, nu am primit niciun sfat, sugestie de la autorități care se ocupă de securitate, ordine publică să interferăm cumva sau să blocăm procesul educațional. Mesajul meu este: procesul educațional trebuie să continue, să fie încredințați că și Ministerul Educației își face datoria și că în zonă sunt echipe de Poliție și de Jandarmerie, care sunt mai prezente tocmai pentru a preveni aceste amenințări, dacă sunt reale”, a mai arătat ministrul.