Copil de 13 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică. Cum s-a produs accidentul
Momente de groază pentru un copil de 13 ani, din Sibiu. Băiatul a fost rănit grav, după ce a căzut de pe o trotinetă electrică, iar leziunile suferite au impus transportul acestuia la spital.
Cuprins:
- În ce stare a fost găsit băiatul
- Cum s-a produs accidentul
În ce stare a fost găsit băiatul
Incidentul a avut loc marți seară, pe o stradă din apropierea mall-ului din Sibiu, a informat Poliţia.
În ajutorul băiatului de 13 ani rănit a intervenit un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sibiu. Când au ajuns la fața locului, salvatorii l-au găsit pe copil cu traumatism cranio-cerebral grav şi multiple excoriaţii la nivelul membrelor şi toracelui, a informat SAJ Sibiu.
După acordarea primului ajutor, minorul a fost transportat la CPU Luther pentru investigaţii suplimentare şi îngrijiri de specialitate, relatează Știrile ProTV.
Cum s-a produs accidentul
În urma primelor cercetări, anchetatorii au stabilit că accidentul s-a produs ca urmare a dezechilibrării minorului care conducea trotineta electrică. Victima, domiciliată în localitatea Porumbacu de Jos, s-a dezechilibrat, a pierdut controlul direcţiei şi a căzut pe carosabil.
În acest caz, poliţiştii Biroului Rutier Sibiu continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentului, dar și pentru a lua măsurilor legale care se impun.