Corpul de Control al ministrului Sănătății, trimis la Spitalul Județean Sibiu: Prima reacție a conducerii unității medicale după dezvăluirile despre felul în care sunt tratați pacienții cu COVID-19 internați la ATI

Corpul de Control al ministrului Sănătății, trimis la Spitalul Județean Sibiu: Prima reacție a conducerii unității medicale după dezvăluirile despre felul în care sunt tratați pacienții cu COVID-19 internați la ATI
Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Corpul de Control al ministrului Sănătății va fi trimis la Spitalul Judeţean Sibiu, în urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la modul în care sunt tratați pacienții cu COVID-19 din secția ATI a unității medicale. Un medic a vorbit, sub protecția anonimatului, despre pacienți care ar fi fost sedați și legați de pat și lăsati pur și simplu să moară asfixiați. O reacție a venit, între timp, și de la conducerea Spitalului.

Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control la Spitalul Județean Sibiu

”Ministerul Sănătăţii informează că, în urma relatărilor apărute în spaţiul public privind nereguli în tratamentul pacienţilor internaţi în cadrul Secţiei ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a solicitat demararea unei anchete de către o echipă formată din reprezentanţi ai Corpului de Control al ministrului şi Inspecţiei Sanitare de Stat”, au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății.

„Vom încerca să vedem ce s-a întâmplat acolo. Am citit şi eu parte din articolul din publicaţia din Sibiu, este absolut şocant”,a declarat ministrulVlad Voiculescu despre cazul de la Sibiu.

Și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu în acest caz, ”cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor”.

Ce spune conducerea Spitalului Județan Sibiu despre informațiile apărute în spațiul public

La Spitalul Județean Sibiu va avea loc și o anchetă internă, referitoare la activitatea din secția de terapie intensivă unde sunt internați pacienții diagnosticați cu COVID-19, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanții unității medicale, comunicat în care sunt făcute mai multe precizări cu privire la acest caz.

Conducerea Spitalului spune că de la începutul pandemie de coronavirus, în secția ATI au fost internați 570 de pacienți.

”De la începutul pandemiei, până în prezent (08.03.2021) în cadrul secţiei ATI Covid au fost internaţi 570 de pacienţi dintre care 152 au fost transferaţi înapoi pe secţia de provenienţă cu o evoluţie favorabilă a stării de sănătate (secţia ATI nu face o externări), 397 au decedat iar 21 sunt internaţi în prezent. Subliniem că în secţia ATI ajung pacienţii în stare foarte gravă, care necesită suport respirator” se arată în comunicat, potrivit HotNews.ro.

Reprezentanții spitalului mai spun că sedarea pacienților agitați se face pentru ca aceștia să nu se rănească, iar legarea lor de pat este o practică la care se recurge până la instalarea efectelor sedativelor.

Acuzațiile referitoare la situații în care unii pacienți ar fi murit din cauza unor ”deficiențe terapeutice trebuie dovedite prin probe şi analizate de către persoanele care înţeleg procedurile medicale de specialitate şi nu prin prisma unor sesizări anonime”, se mai menționează în comunicatul de presă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`