Cum sărbătoreau bucureștenii Paștele în urmă cu 200 de ani? Tradiții, mese și obiceiuri

Bucureștiul începutului de secol XIX prindea viață cu săptămâni înainte de Paște. Străzile, piețele și magazinele se animau, iar oamenii inventariau proviziile și cumpărau ingrediente pentru masa pascală. Piețele se umpleau treptat cu miei aduși din câmpiile Munteniei, iar orașul pulsa între două lumi: boierii și negustorii înstăriți se răsfățau cu rețete și produse grecești, turcești și, mai târziu, franțuzești, în timp ce țăranii și oamenii de rând pregăteau mese simple, dar bogate în tradiție și gust. Masa de Paște nu era doar hrană, ci un ritual care reflecta statutul social și viața comunității.

Pregătirile și ritualurile culinare

Pregătirile începeau încă de la Lăsata Secului, când carnea dispărea din alimentație, iar gospodăriile intrau într-o disciplină culinară strictă. Sacrificarea mielului avea loc în curți sau chiar pe ulițe, în văzul tuturor. Friptura la frigare simboliza belșugul și era specifică mai ales gospodăriilor boierești, în timp ce oamenii de rând găteau mielul la ceaun sau la cuptor, folosind ingrediente simple precum usturoiul și untdelemnul. Tocănițele, drobul și stufatul erau preparate adaptate la posibilitățile fiecărei familii, scrie Click.

Influențele fanariote aduceau ingrediente exotice precum stafide, scorțișoară sau apă de trandafiri, iar în a doua jumătate a secolului XIX pătrundeau și elemente din bucătăria franceză. Indiferent de statut, meniul pascal era ancorat în tradiție: mielul, ouăle roșii și pasca nu lipseau niciodată.

Deserturi și simboluri ale sărbătorii

Pentru deserturi, documentele vremii oferă detalii clare. În 1841, prima carte de bucate în limba română, semnată de Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, descria cozonaci și pască. Cozonacul era simplu, aromat cu apă de flori de portocal sau de trandafiri, iar pasca muntenească combina brânza dulce, ouăle și stafidele. Ouăle roșii, vopsite natural cu coji de ceapă, aveau un rol simbolic puternic, reprezentând Învierea.

În prima zi de Paște, mesele adunau întreaga familie, vecinii și prietenii, iar a doua zi era dedicată ieșirilor în aer liber, în zone precum Cișmigiu sau malurile Dâmboviței. Hanurile celebre, precum Hanul lui Manuc, deveneau locuri de ospăț și socializare publică.

Moștenirea tradițiilor

Privită în ansamblu, masa de Paște din Bucureștiul de acum două secole nu diferă esențial de cea de astăzi. Tehnologiile și ingredientele s-au schimbat, dar esența (mielul, pasca și ouăle roșii) a rămas aproape intactă, păstrând vie tradiția și spiritul sărbătorii.