Daniel David, mesaj cu o zi înainte de începerea anului școlar: „Toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi”

Publicat: 07 09. 2025, 14:13
Daniel David, ministrul Educației. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj cu o zi înainte de începerea noului an școlar. El a spus că profesorii au o datorie legală și morală față de elevi și ar trebui să se prezinte în instituțiile de învățământ mâine, 8 septembrie.

Cuprins

  • Datorie legală și morală
  • „Să ne revedem cu toții la școală”

Datorie legală și morală

„Așa cum am spus, ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase”, a declarat Daniel David, într-un comunicat de presă, conform Știrile ProTv.

„Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și, așa cum îi știu, sunt convins că o vor onora”, a adăugat acesta.

„Să ne revedem că toții la școală”

Ministrul Educației a spus că știe despre nemulțumirea cadrelor didactice față de măsurile fiscal-bugetare. El menționează că protestele sindicale au fost respectate, însă ele nu trebuie să blocheze sistemul de educație.

„Trebuie folosite nu pentru a ne bloca sistemul de educație, ci, așa cum am spus, pentru a construi măsuri/reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare”, a spus ministrul.

„Așadar, să ne revedem cu toții la școală, iar în paralel vă invit (și am să invit formal reprezentanții tuturor actorilor din educație) să facem echipă pentru a construi pe dificultățile din prezent viitorul pe care îl dorim”, a încheiat.