Dosar penal în cazul Ditrău: Polițiștii cercetează revolta împotriva muncitorilor din Sri Lanka drept incitare la ură 

Dosar penal în cazul Ditrău: Polițiștii cercetează revolta împotriva muncitorilor din Sri Lanka drept incitare la ură 

Polițiștii din Harghita au deschis un dosar penal pentru incitare la ură sau discriminare în cazul Ditrău, informează Agerpres.

„Încă din zilele trecute, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita a fost înregistrat un dosar de cercetare penală faţă de infracţiunea de incitare la ură sau discriminare, în ideea în care trebuie să lămurim mai întâi ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat şi să identificăm eventualele persoane care se fac vinovate de săvârşirea acestei fapte. Deocamdată infracţiunea este cercetată in rem, aşa a fost înregistrată, urmând ca aceasta să aibă, e posibil, (…) un suspect, doi, zece sau chiar mai mulţi sau poate niciunul. Important este să clarificăm toate cauzele, toate împrejurările, toate detaliile şi toate aspectele legate de acest caz”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, inspectorul Gheorghe Filip, potrivit sursei citate.

Pedeapsa prevăzută în Codul Penal pentru această infracțiune este de la şase luni la trei ani de închisoare sau amendă.

Proprietara brutăriei din Ditrău, care a angajat doi bărbați din Sri Lanka, a prezentat scuze localnicilor din comuna din Harghita pentru că a adus muncitori străini fără a-i consulta pe membrii comunității. Într-o declarație pentru B1.ro, Köllő Katalin, a susținut că angajații din Sri Lanka ce au provocat, fără voia lor, revolta localnicilor, vor fi mutați într-o nouă etapă a producției.

Aproximativ 300 de localnici s-au adunat sâmbătă dimineață la Casa de Cultură din Ditrău pentru a-și exprima punctele de vedere în legătură cu cei doi angajați ai fabricii de pânie.

Deși proprietara fabricii a prezentat scuze, localnicii nu par dispuși să cedeze și au stabilit să scrie o petiție care să conțină toate pretențiile pe care le au.

Piumal şi Amahinda sunt cei doi muncitori din Sri Lanka, veniți să tulbure, fără voia lor, liniștea micii localități din Harghita. Cei doi bărbați de 22, respectiv 49 de ani, sunt brutari şi au fost angajaţi cu forme legale, prin intermediul unei firme de recrutare, la o fabrică de pâine din regiunea Gheorgheni.

Prezenţa străinilor a stârnit însă revolta unei părţi a comunităţii din Ditrău. Proprietara casei în care aceştia stăteau a fost ameninţată, aşa că Piumal şi Amahinda au fost mutaţi la o gazdă din Lăzarea, un sat învecinat, dar şi proprietara casei respective a păţit acelaşi lucru. Angajatorii le cauta acum o casă celor doi, chiar în Gheorghieni.

Potrivit paginii oficiale a primăriei, componenţa etnică a comunei Ditrău este: 99,79% maghiari, 0,21% români (55 sunt de naţionalitate română) şi 3 de naţionalitate germană.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`