Dosarul mafiei rețetelor false s-a lăsat cu 13 rețineri, printre care mai mulți medici, dar și soția interlopului Titi Sgîrcitu

Dosarul mafiei rețetelor false s-a lăsat cu 13 rețineri, printre care mai mulți medici, dar și soția interlopului Titi Sgîrcitu
Foto: amfms.ro

Dosarul mafiei reţetelor false s-a lăsat cu 13 reţineri şi cinci suspecţi au fost puşi sub control judiciar. Printre cei reţinuţi se numără mai mulţi medici, dar şi Liliana Sgîrcitu, nevasta interlopului din dosar, informează B1 TV.

Directorul adjunct al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, Mihaela Vrânceanu, a fost pusă sub control judiciar. Medici, asistente, farmacişti, şefi de la Casa de asigurari de sănătate Constanţa, toţi sunt suspectaţi că fac parte din reţeaua unui interlop care făcea bani grei din reţete fictive cu medicamente. 

Directorul penitenciarului Focşani, Adrian Iacob a fost adus la sediul DIICOT în dosarul în care este urmărit penal pentru luare de mită. Procurorii îl acuză că a primit din partea soţiei lui Titi Sgîrcitu, şeful unei reţele de traficanţi de reţete false, o sumă de bani pentru a facilita transferul soţului ei în cadrul penitenciarului pe care îl conduce.

Titi Sgîrcitu a continuat să arunce cu banii și în spatele gratiilor. Bărbatul coordona chiar din puşcărie gruparea destructurată de procurorii DIICOT. Sgîrcitu, aflat la acest moment în Penitenciarul Focşani pentru infracţiuni de violenţă, a înfiinţat, în 2009, firma Ahmeya Pharm SRL. În afacere a implicat-o şi pe soţia sa, Liliana Sgîrcitu, care administra societatea. Cei doi au atras în cercul lor mai mulţi medici din judeţele Brăila şi Constanţa, dar şi angajaţi ai farmaciilor care activează sub sigla Ahmeya Pharm.

Cele 25 de persoane implicate în grupul infracţional organizat sunt acuzate că au decontat fraudulos, în perioada 2011-2015, sume importante de bani din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Potrivit DIICOT, membrii reţelei ar fi întocmit şi decontat prescripţii medicale fictive pentru medicamente folosite în tratarea de boli incurabile, cu preţ de vânzare foarte ridicat, pe numele rudelor apropiate. Mai mult, după introducerea cardului de sanatate, acestia ar fi eliberat prescriptii medicale pe numele unor copii cu handicap psihic, majoritatea aflați în plasament social.

Acuzaţiile sunt dintre cele mai grave: înşelăciune, evaziune fiscală, spălarea banilor, abuz în serviciu, camătă, dare de mită şi şantaj. Zeci de percheziţii au fost făcute în acest caz de procurorii DIICOT în Capitală, Constanţa, Brăila şi Vrancea.  Percheziţii au avut loc inclusiv la Spitalul Județean Constanța, în cabinetul asistentei șefe din cadrul Secției Nefrologie, precum și în vestiare.

Urmărită penal în acest dosar este şi Mihaela Vrînceanu, în calitate de director adjunct în cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu în formă continuată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`