Ilie Bolojan, mesaj de comemorare la 24 de ani de la atentatele teroriste din New York: „11 septembrie rămâne o rană dureroasă, dar și un avertisment”
Astăzi, 11 septembrie, s-au împlinit 24 de ani de la unul dintre cele mai mari atacuri teroriste din istoria Americii. În 2001, la New York, patru avioane comerciale de pasageri erau deturnate de grupul terorist Al-Qaeda. Două dintre cele patru aeronave au lovit intenționat Turnurile Gemene ale World Trade Center, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Atacul s-a soldat cu moartea a aproximativ 3.000 de oameni.
Ce a transmis Ilie Bolojan, la 24 de ani de la atacul de la 11 septembrie
În fiecare an, 11 septembrie ne readuce aminte cât de fragile sunt libertatea și democrația, dar și ce linie subțire, ușor de trecut, protejează drepturile omului.
În această zi, în care sunt comemorate victimele tragediei de la 11 septembrie 2001, premierul României a tras un semnal de alarmă cu privire la contextul global tensionat, marcat de războaie. Acesta a subliniat cât de necesar este să conștientizăm importanța democrației, libertății, integrității și să apărăm aceste valori.
„Astăzi, 11 septembrie, ne oprim pentru un moment de reculegere în amintirea tragediei care a schimbat profund lumea modernă. Comemorăm viețile pierdute în Statele Unite și omagiem curajul celor care au intervenit pentru a salva și a proteja – supraviețuitori și salvatori deopotrivă. Ne gândim la familiile victimelor și la toți cei ale căror vieți au fost marcate de acea zi. 11 septembrie rămâne o rană dureroasă, dar și un avertisment: libertatea, democrația și respectul pentru drepturile omului nu sunt niciodată garantate. Într-un context internațional tensionat, cu război și amenințări hibride, aceste valori trebuie apărate prin fapte și asumare, nu doar prin declarații”, a afirmat Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan a reafirmat angajamentul pe care îl are România față de Statele Unite, ca parte a unui parteneriat strategic, dar și implicarea țării noastre în eforturile de pace și securitate. Ieșirea la Marea Neagră face din România un important pion în siguranța internațională, un important pion pentru stabilitatea întregii comunități euroatlantice, a subliniat premierul.
„Avem datoria să protejăm ceea ce a fost construit prin sacrificiu și să transmitem generațiilor viitoare o lume liberă, demnă și sigură, întemeiată pe respect și responsabilitate”, a mai transmis Bolojan, citat de Agerpres.
Câte victime ale atacului de la 11 septembrie sunt încă neidentificate
S-au împlinit 24 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, iar identitatea a 1.100 de victime este încă pusă sub semnul întrebării. După atentat, autoritățile au promis rudelor persoanelor decedate că fiecare victimă se va întoarce la familia sa, promisiune pe care astăzi, oamenii de știință încă se chinuie să o îndeplinească.
Operațiunea durează încă de acum 24 de ani, când, imediat după atac, oamenii de știință au ajuns pe teren și și-au dedicat zile și nopți la rând pentru a căuta rămășițele umane în molozul rezultat. Mai multe agenții ale statului s-au mobilizat pentru a oferi familiilor victimelor șansa de a-și lua adio așa cum se cuvine de la cei dragi.
Rămășițele, uneori la fel de mici cât un bob de mazăre, erau transportate într-un laborator, acolo unde erau efectuate teste ADN. Chiar și acum, la mai bine de două decenii de la tragedie, oamenii de știință continuă să testeze și să retesteze rămășițele, pe măsură ce tehnologia avansează.
Cum ar putea familiile victimelor să îi ajute pe oamenii de știință la identificarea persoanelor
Oamenii de știință fac apel la familiile victimelor să îi contacteze, precizând că identificarea ar putea fi mai rapidă și eficientă dacă ar avea mostre ADN de la rude.
Trei noi victime au fost identificate chiar în luna august, datorită avansării tehnologice a testelor ADN.
Povestea victimei a cărei rămășițe au fost găsite după 24 de ani
În noiembrie 2001, participanții asistau îndurerați la slujba de pomenire a Barbarei Keating. În urma care a fost plasată la altar, nu se găsea cenușa dinăuntru femeii de 72 de ani, ci o parte din molozul rezultat în urma atacului de pe 11 septembrie, în care Barbara și-a pierdut viața, a relatat The Desert Sun.
În cei 24 de ani care au trecut de atunci, speranțele fiului Barbarei, Paul Keating, ca rămășițele mamei sale să mai fie găsite, au tot scăzut. Dar la sfârșitul acestei veri, Biroul medicului legist șef din New York i-a contactat familia cu vești: analizele ADN au identificat rămășițele acesteia femeii, care până atunci făcea parte dintre cele 1.100 de victime care nu fusesere identificate.