Lanț uman pentru salvarea Institutului Cantacuzino: Fără resurse financiare, cu salariile întârziate și fără licențe pentru vaccinuri, institutul este aproape de faliment (VIDEO)

Lanț uman pentru salvarea Institutului Cantacuzino:  Fără resurse financiare, cu salariile întârziate și fără licențe pentru vaccinuri, institutul este aproape de faliment (VIDEO)
Foto: B1 TV

Lanţ uman pentru salvarea Institutului Cantacuzino. Aproape 200 de studenți la Medicină, dar și angajați ai Institutului au ieșit în stradă pentru a doua oară în mai puțin de o lună, cu scopul de a trage un semnal de alarmă asupra situației, informează B1 TV. Fără resurse financiare, cu salariile întârziate și fără licențe pentru vaccinuri, Institutul Cantacuzino este aproape de faliment, spun protestatarii.

Institutul este aproape de colaps iar asta nu este o problemă doar pentru angajați sau pentru studenți, este o problemă a întregii societăți. Dacă acest institut ar intra în faliment, cad odată cu el și centrele de referință unde se fac analize pentru boli rare.

”În momentul de față, în lipsa oricărei finanțări, salariile majorității angajaților nu au mai fost plătite de foarte multă vreme. Salariații eu și ei casă, familie, copii și în aceste condiții este posibil să nu poată să reziste fără bani o lungă perioadă de timp. Pe măsură ce timpul trece, și alți colegi de-ai noștri vor pleca. Asta este un lucru foarte rău pentru că e au fost pregătiți chiar și zeci de ani, sunt foarte buni în domeniile lor și avem nevoie de ei, noi, toată țara”, a spus profesorul universitar Mircea Ioan Popa.

”În cazul în care institutul nu va fi susținut, atunci noi vom pierde pe cel puțin pe patru linii. Una dintre linii este diagnosticul microbiologica de înaltă calitate, o alta este legată chiar și de învățământul universitar și postuniversitar. Este un institut care, prin diagnostic și prin centrele de referință este angrenat la toate instituțiile importante din lume. Fără îndoială, am putea pierde în cercetare. Însă, trebuie să recunosc, cercetarea, în momentul de față, pare să fie susținută. Și am pierde din nou dacă institutul ar dispărea și nu ar mai exusta posibilitatea ca el să producă vaccinuri”, a mai explicat prof. univ. dr.  Mircea Ioan Popa.

Lanț uman pentru salvarea Institutului Cantacuzino

Urmăriți B1TV.ro și pe
`