Medic din Timiș, reținut pentru luare de mită după ce a primit bani și bunuri de la peste 30 de pacienți
O femeie, medic pneumolog, a fost reţinută 24 de ore, fiind acuzată de luare de mită. Aceasta a încasat ilegal sume de bani de la 32 de pacienți pentru consultaţii, tratamente şi concedii medicale ilegale, arată surse din anchetă.
Cuprins:
- Unde era angajată femeia
- În ce perioadă a comis infracțiunile
Unde era angajată femeia
Femeia acuzată de luare de mită, în vârstă de 55 de ani, era medic pneumolog în cadrul Spitalului din oraşul Făget, judeţul Timiş.
„Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus reţinerea unui medic din Făget pentru fapte de corupţie. La data de 03 septembrie 2025, în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Timiş au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită. Percheziţiile au fost efectuate la sediul unei instituţii medicale publice, la sediul social al unui cabinet medical şi la domiciliul unei femei de 55 de ani”, a transmis, miercuri seară, IPJ Timiş, citat de Observator News.
În ce perioadă a comis infracțiunile
Potrivit IPJ Timiș, medicul din Făget a continuat să primească ilegal bani, atât lei, cât și euro, sau alte bunuri de la pacienți timp de peste un an, în perioada aprilie 2024 – 29 august 2025.
Medicul a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş pentru 24 de ore.