Kim Keon Hee, soţia fostului preşedinte sud-coreean destituit Yoon Suk Yeol, a fost pusă sub acuzare pentru luare de mită. Ancheta este efectuată de o echipă specială de procurori.
Cercetările pentru corupție în cazul lui Kim Keon Hee se desfășoară în cadrul unei investigații mai ample care vizează criza declanşată după declararea legii marţiale. De altfel, cuplul prezidențial a fost implicat în mai multe scandaluri, după cum relatează Reuters.
Cei doi, Yoon Suk Yeol și Kim Keon Hee, au fost arestaţi şi se află în închisoare. Fostul președinte Yoon este judecat pentru acuzaţii care includ insurecţia. El a fost destituit în aprilie, în urma unei tentative eşuate de a impune, în decembrie, legea marţială.
De asemenea, în cazul fostului cuplu prezidențial sud-coreean au fost deschise anchete separate, conduse de procurori speciali, numiţi după demiterea lui Yoon din funcţie şi preluarea mandatului de către preşedintele liberal Lee Jae Myung, la începutul lunii iunie. Kim Keon Hee şi-a cerut scuze şi a declarat că nu va invoca „nicio scuză” şi că se va prezenta la proces.
„La fel cum lumina lunii străluceşte puternic în cea mai întunecată noapte, şi eu voi îndura acest moment, privind spre adevăr şi spre inima mea”, a declarat Kim într-o declaraţie transmisă de avocaţii ei.
Acuzaţiile împotriva lui Kim Keon Hee, pentru care riscă închisoarea, variază de la fraudă bursieră la suspiciuni de mită, în care au implicat oameni de afaceri, personalităţi religioase şi un influent broker politic. De alfel, fosta primă-doamnă a fost subiectul a numeroase scandaluri de amploare, unele datând de mai bine de 15 ani.
Printre altele, fosta primă-doamnă este acuzată că a manipulat acţiuni între 2010 şi 2012, obținând un profit necuvenit de aproape 600.000 de dolari, potrivit procurorilor. Toate aceste controverse au aruncat o umbră asupra președinției lui Yoon şi i-au cauzat prejudicii politice atât lui, cât şi partidului său conservator.
Kim Keon Hee este, de asemenea, acuzată că a primit mită în valoare de 80 de milioane de woni (moneda națională a Coreei de Sud), între care două genţi Chanel şi un colier cu diamante, de la un oficial al Bisericii Unite. La schimb, ea și-a folosit influenţ pentru a promova interesele comerciale ale acesteia.
Avocaţii lui Kim au negat acuzaţiile aduse împotriva ei, inclusiv cele referitoare la primirea unor cadouri scumpe.
Biserica Unită, denumită oficial Federaţia Familiilor pentru Pace şi Unire Mondială, a declarat că este „profund regretabil” că nu a reuşit să prevină comportamentul necorespunzător al unui fost înalt oficial, dar a negat orice implicare în acest caz.