Mesajul lui Nicolae Ciucă pentru elevi, la deschiderea noului an școlar: „Continuați să fiți curioși și curajoși și continuați să gândiți cu mintea voastră!” (VIDEO)

Publicat: 05 09. 2022, 11:02

Premierul Nicolae Ciucă a susținut un discurs la Colegiul Militar ”Tudor Vladimirescu” din Craiova, la deschiderea noului an școlar. Șeful Guvernului a promovat programul „România Educată”, inițiat de președintele Klaus Iohannis, deși proiectele noilor Legi ale Educației, inspirate de acesta, sunt puternic criticate de oamenii din Învățământ și de societatea civilă.

Discursul lui Ciucă la deschiderea noului an școlar

„Știm că e nevoie de creșe, grădinițe, școli, licee, universități moderne. Alocăm resurse pentru construcția de noi astfel de unități sau pentru modernizarea și extinderea celor existente.

Pentru ca niciun elev să nu fie lăsat în urmă, am dezvoltat programe pentru reducerea abandonului școlar și pentru susținerea copiilor din mediile defavorizate.

Sunt direcții pe care le vom dezvolta în noile Legi ale Educației. Proiectul ”România educată” așază învățământul românesc pe noi principii, care să asigure accesul la educație de calitate și să valorifice potențialul uman”, a declarat Ciucă.

Premierul le-a transmis elevilor să continue să fie curioși, curajoși și implicați: „Sunteți parte a unei generații care dovedește că știe, vrea și poate să facă performanță, că e creativă, obține rezultate remarcabile la olimpiade și stabilește noi recorduri în sport, că e implicată civic și social. Continuați să fiți curioși, continuați să fiți curajoși, continuați să gândiți cu mintea voastră! (…) În încheiere, aș dori să vă urez dumneavoastră, dragi tineri, dar și tuturor copiilor și elevilor care încep astăzi noul an școlar, mult succes și experiențe frumoase!”.

Nicolae Ciucă s-a adresat și profesorilor: „Aveți în mâinile dvs cea mai prețioasă avuție a unei țări: copiii. Dvs le sunteți lumina pe drumul cunoașterii. (…) Munca dvs aduce beneficii greu de cuantificat generației tinere și societății românești, pentru că un popor educat clădește o țară dezvoltată. (…) Doamnelor și domnilor educatori, învățători, profesori și tuturor celor implicați în activitatea didactică le doresc multe realizări!”.

Totodată, șeful Guvernului a ținut să-i liniștească pe părinți că el cunoaște „cele mai multe din problemele pe care le au fie în a-și susține copiii la școală, fie în viața de zi cu zi. Lucrăm, în Guvern, pentru a privi cu toții mai optimiști către viitor”.