Mihail Boldea s-a predat, luni, autorităților române din cadrul consulatului din Capitala Kenyei, Nairobi, a anunțat George Moloman, avocatul acestuia.
La ora difuzării acestei știri, fugarul se află în custodia autorităților române din Nairobi, urmând să fie adus în țară de ofițeri ai Interpol, potrivit procedurilor în vigoare în astfel de cazuri.
În cursul zilei de luni, tatăl și unul dintre frații lui Mihail Boldea au fost audiați de către ofițerii DIICOT Galați privind mai multe cauze de spălare de bani.
Moloman a informat că deputatul se va întoarce în România, cel târziu miercuri, urmând să fie pus față în față cu justiția.
„Da, pot să confirm. Aseară s-a prezentat la consulatul din Nairobi. Se află acuma acolo. Cel târziu, miercuri va fi în țară„, a spus avocatul.
Deputatul Mihail Boldea, acuzat de înșelăciuni imobiliare, a plecat din țară înainte ca Parlamentul să voteze ridicarea imunității sale. În urma acestui fapt, magistrații au eliberat un mandat de arestare în lipsă pe numele său, acesta fiind dat în urmărire internațională.
Deși inițial s-a crezut că Boldea a fugit în Kenya, acesta a contactat un jurnalist din România și a mărturisit că se afla în Congo.