Ministerul Educației: „Aproximativ 98,6% din profesorii titulari au rămas în aceleași unități școlare”
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, vineri, faptul că aproximativ 98,6% dintre profesorii titulari rămân la aceleași instituții de învățământ, unde vor preda cele două ore în plus, impuse de măsurile care au fost luate, în contextul crizei fiscal-bugetare cu care se confruntă România.
Restul de 1,4% cadre didactice vor preda și la alte unități de învățământ pentru a-și constitui normele.
Ce a transmis Ministerul Educației
„Pe baza informațiilor furnizate de inspectoratele școlare la finalul perioadei de constituire a normelor la nivelul unităților de învățământ, în cazul profesorilor titulari, aproximativ 98,6% au rămas în aceleași unități școlare, iar ceilalți aproximativ 1,4% își vor constitui normele și de la alte unități școlare”, se arată în comunicatul emis.
Ministerul Educației: „Creșterea normei didactice cu două ore de predare pe săptămână permite elevilor o mai mare interacțiune cu profesori-titulari”
De asemenea, Ministerul Educației a mai transmis faptul că această creștere a normei didactice are ca scop realizarea unei mai bune interacționări și relaționări profesor-elevi. În plus, se ia în calcul reducerea activităților birocratic-administrative, care le revin cadrelor didactice.
„Creșterea normei didactice cu două ore de predare pe săptămână permite elevilor o mai mare interacțiune cu profesori-titulari, dar, așa cum preciza ministrul Educației și Cercetării, acest lucru trebuie dublat de o reducere a încărcării birocratic-administrative din timpul general de lucru, demers pe care ministerul îl are în analiză.
De asemenea, prin reglementările ministerului pentru implementarea legii fiscal-bugetare (L141/2025) s-a avut în vedere posibilitatea de a evita fragmentarea normelor didactice acolo unde acestea erau deja fragmentate în 3 sau mai multe unități școlare. Săptămâna viitoare vor fi distribuite normele pentru suplinitori și ulterior numărul de ore disponibile pentru plata cu ora”, a mai transmis ministerul.