Motivul real pentru care este golit Lacul Vidraru. Declarațiile Ministrului Energiei despre fake-news-urile apărute în mediul online

Publicat: 19 08. 2025, 20:46
Bogdan Ivan (PSD), ministrul Energiei. Sursa foto: Bogdan Ivan / Facebook

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a clarificat că golirea lacului Vidraru este un proces controlat și legal, destinat lucrărilor de întreținere și retehnologizare care vor asigura funcționarea barajului pentru următorii 40 de ani, și nu are legătură cu aur sau sate „dispărute”, relatează Știrile Pro Tv.

Cuprins:

  • Motivul real pentru golirea lacului Vidraru
  • Care sunt costurile pentru retehnologizarea lacului
  • Ce a spus Bogdan Ivan

Motivul real pentru golirea lacului Vidradu

„Zilele acestea circulă în social media tot felul de povești: că francezii ar fi secat lacul ca să scoată aur, că ar exista sate «dispărute» pe fundul apei. Nimic mai fals” a declarat Bogdan Ivan, într-o postare pe Facebook.

Lacul Vidraru este golit pentru lucrări de întreținere și modernizare, proces absolut necesar pentru siguranța barajului, avizat și legal, care va prelungi funcționarea construcției hidrotehnice pentru încă patru decenii.

Care sunt costurile pentru retehnologizarea lacului

Contractul pentru retehnologizare valorează mai mult de 188 milioane de euro.

Golirea controlată a început pe 1 august 2025 și va dura până în primăvara anului următor, iar capacitatea normală a lacului va fi restabilită în toamna anului următor.

„Zidurile aparute acum nu sunt “ruine misterioase”, ci vechile locuinte si constructii tehnice folosite la ridicarea barajului cu zeci de ani in urma”, susține Ministrul Energiei, pe Facebook.

Ce a spus Bogdan Ivan

„Aurul” pe care îl scoatem noi de aici nu se măsoară deci în kilograme, ci în siguranță, independență energetică și mândria de a păstra vie o lucrare monumentală ridicată prin efortul și priceperea românilor”, a mai explicat ministrul.

Vidraru reprezintă o moștenire a României, esențială pentru sistemul energetic național, și nu ascunde comori pentru străini.