Nicu Covaci recunoaște că a fost plătit la nunta lui George Simion de fundația care anunțase construirea unui spital mobil din darul donat de români

Publicat: 29 08. 2022, 22:05
Nicu Covaci, cântând la nunta liderului AUR George Simion. Captură Video: Tele Europa Nova Timisoara / YouTube

Nicu Covaci a recunoscut că trupa Phoenix a fost angajată și plătită să cânte la nunta lui George Simion de către Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni. E chiar fundația despre care liderul AUR a spus că va construi un spital mobil din darul donat de români.

Phoenix, plătită la nunta lui Simion din banii pentru un spital

„Exact, este o fundație care m-a chemat la un eveniment de 10.000 de oameni, folclor, să purtăm și noi ii dacă se poate. A fost un eveniment frumos, oameni din Basarabia, Maramureș cântau piesele noastre, cântau 100%. Da, știam (că fundația a anunțat că va construi un spital mobil, n.red.)

Da, contractul s-a făcut cu fundația, cu ei (ei i-au contactat, cu ei au vorbit, n.red.)”, a spus Covaci, pentru G4Media.

El a precizat apoi că discuția inițială a fost ca trupa să fie plătită cu 15.000 de euro, dar până la urmă au luat 8.000.

„Da, ei ne-au angajat (Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni, n.red.)”, a insistat liderul trupei Phoenix.

Câți bani ar fi făcut Simion la nuntă

Deputatul AUR Dan Tănasă a declarat luni, la Antena 3, că nunta lui George Simion a costat 500.000 de euro, și nu 12.000 de euro, cum declarase chiar Simion vineri, la Realitatea TV.

Tănasă a mai spus că acesta a strâns 73.000 de euro „în numerar”, pe când România TV anunțase duminică, fără a cita surse, că liderul AUR ar fi adunat circa 500.000 de euro.