O maşină de poliţie a lovit o fetiţă de 3 ani în curtea unui spital

Publicat: 03 09. 2025, 14:57
foto: captură YT

O fetiţă, în vârstă de trei ani, a fost lovită de o autospecială de poliţie, în curtea Spitalului Oraşului Găeşti. Fetița nu era supravegheată de nimeni, în momentul producerii accidentului.

Cuprins

  • Ce s-a întâmplat
  • Starea minorei

Ce s-a întâmplat

Totul s-a întâmplat în curtea Spitalului Oraşului Găeşti. Autospeciala tocmai ce părăsea parcarea când minora s-ar fi lovit de partea laterală a autospecialei, conform Observator.

„Din cercetările preliminare efectuate până la acest moment a reieşit faptul că o minoră, de trei ani, în timp ce s-ar fi aflat în curtea Spitalului Oraşului Găeşti, fiind nesupravegheată, s-ar fi lovit de partea laterală a unei autospeciale de poliţie care părăsea parcarea, fiind condusă de un agent de poliţie”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Starea minorei

În urma impactului, fetița a fost rănită ușor și i s-au acordat îngrijiri medicale.

Agentul de poliţie a fost testat cu aparatul din dotare pentru depistarea consumului de alcool, iar rezultatul acestuia a ieșit negativ.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.