O profesoară care coordona mai multe eleve care se aflau în practică le-a tăiat unghiile cu forţa, cu o foarfecă imensă, şi le-a rănit. Reprezentanții școlii au anunțat că au deschis o anchetă, iar cadrul didactic a fost suspendat până la finalizarea acesteia, potrivit digi24.
Fetele erau în practică într-un magazin alimentar, dar pentru că aveau unghiile prea lungi, profesoara a decis să le taie chiar ea cu o foarfecă mare. Incidentul s-a întâmplat sub privirile altor colegi.
Potrivit Inspectoratului Școlar Constanța, în timp ce elevii erau în practică la un magazin, profesoara a observat că două dintre eleve aveau unghiile prea mari și a decis să i le scurteze chiar ea. Unghiile au fost tăiate mult prea scurt, iar degetele fetelor au fost rănite până la sânge.
A fost dechisă o anchetă, iar profesoara nu își poate continua activitatea până la finalizarea acesteia.