Cum a acționat rețeaua de români care a furat cosmetice de lux de aproape 1 milion de euro din Franța
O rețea de hoți formată din cetățeni români a fost descoperită după ce a furat produse cosmetice de lux în valoare de aproape un milion de euro din Franța.
Cine face parte din această o rețea de hoți
Patru cetățeni români au format o grupare organizată pentru a fura mărfuri din camioane. Aceștia urmăreau să obțină sume mari de bani prin deturnarea transporturilor.
În urma unor percheziții recente în Cluj și Maramureș, un membru a fost arestat preventiv. Alți doi suspecți au primit mandate de arestare la domiciliu de la magistrații francezi. Al patrulea membru al grupului este cercetat într-un alt dosar penal în România.
Cum au reușit hoții să sustragă marfă de aproape un milion de euro
Jaful a avut loc în septembrie 2024, când un camion românesc plin cu cosmetice a parcat pe o autostradă din Franța.
Șoferul a observat a doua zi că o mare parte din încărcătură a dispărut. Marfa a fost găsită ulterior în Italia, în timp ce era mutată dintr-un vehicul în altul. Ambele camioane folosite la transportare aparțineau aceleiași firme din România.
La prinderea suspecților au participat polițiști români, jandarmi francezi și ofițeri de legătură.
Ce au declarat oficialii despre modul au deturnat gruparea
Anchetatorii au explicat că suspecții s-au unit special pentru a fura bunuri de valoare din transporturile de marfă:
„Din probatoriul administrat de Tribunalul Judiciar din Rodez a reieșit faptul că, patru inculpați, cetățeni români, au constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii unor importante sume de bani din deturnarea unor transporturi de mărfuri și însușirea în mod fraudulos a bunurilor aflate în acestea”.
Produsele sustrase au o valoare uriașă și au fost identificate în afara Franței, chiar în timpul operațiunilor de mutare a mărfii:
„Ulterior, marfa sustrasă, în valoare de aproximativ 975.000 euro, a fost identificată pe teritoriul Italiei, în timp ce era transbordată, de doi dintre membrii grupului infracțional organizat, între două mijloace de transport, aparținând aceleași firme din România”, precizează DIICOT.