O vacanță la Paris a luat o turnură neașteptată. Surpriza uriașă trăită de o româncă la cazare: „Nu mi-au spus că o să intru în Harry Potter” (VIDEO)

Publicat: 19 02. 2026, 08:31
Sursă Foto: Captură Video - TikTok: @daonmada

O vacanță la Paris a devenit o experiență neașteptată pentru o româncă aflată acolo împreună cu iubitul ei. Ea a rezervat din timp un apartament online, fără să bănuiască nimic neobișnuit. Situația a luat o turnură surprinzătoare în clipa în care a primit codul și instrucțiunile de acces. Ajunși la locație, au realizat că intrarea nu semăna deloc cu una clasică. Pentru a ajunge în apartament, au fost nevoiți să deschidă o ușă ascunsă, care ducea spre un coridor secret. Întreaga situație i-a uimit și le-a transformat cazarea într-o aventură memorabilă.

@daonmada #Paris#harrypottertiktok#escaperoom#😆😆🤣 ♬ sunet original – Daon Mada

Ce a descoperit românca după ce a deschis ușa secretă a apartamentului

Totul a început în momentul în care tânăra a primit de la proprietar un mesaj. În acesta se aflau toate instrucțiunile necesare pentru a intra în clădire și în apartament. Deși la prima vedere părea o procedură obișnuită, realitatea din teren a fost cu totul diferită. Ajunsă la adresă, ea a rămas impresionată de recepția elegantă și de arhitectura veche a imobilului. Din acest motiv, a început să filmeze și să le arate urmăritorilor întreaga experiență.

„Am ajuns în minunatul Paris și acum să vă arăt minunata mea cazare. Eu m-am bucurat foarte mult că mi-au trimis mesaj cu instrucțiunile și cum să intru în apartament și în scara blocului, dar nu mi-au spus că o să intru în Harry Potter și camera secretelor”, a povestit ea pe pagina de TikTok.

Surpriza a apărut când a realizat că drumul spre apartamentul ei nu continua pe holul principal. În schimb, accesul se făcea printr-o ușă perfect ascunsă în perete, pe care mulți nici nu ar fi observat-o. După ce au trecut de acel pasaj secret, ea și prietenul ei au urcat pe niște scări înguste, aflate în renovare, unde mirosul puternic și aspectul fragil al construcției le-au dat emoții.

Traseul nu s-a oprit acolo, pentru că au mai avut de urcat încă o scară. Apoi au fost nevoiți să introducă un nou cod pentru a deschide o ușă grea. Întreaga experiență a fost complet neașteptată și i-a făcut să simtă că descoperă un loc ascuns, departe de imaginea clasică a unei cazări obișnuite.

Cum arăta, de fapt, apartamentul ascuns în clădirea istorică

După tot traseul complicat și plin de surprize, tânăra și prietenul ei au reușit, în cele din urmă, să ajungă în apartamentul închiriat. Spre surprinderea lor, spațiul era destul de mic, iar priveliștea nu oferea nimic spectaculos, ci doar alte ferestre și apartamente din jur. Chiar și așa, experiența a fost una memorabilă, mai ales datorită clădirii în care era situată locuința.

Imobilul făcea parte din categoria clădirilor haussmanniene, emblematice pentru Paris și apreciate pentru eleganța lor aparte. Aceste construcții au apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în urma unui amplu proiect de modernizare coordonat de baronul Georges-Eugène Haussmann. Proiectul a avut loc în perioada în care Franța era condusă de Napoleon al III-lea. Atunci, multe zone vechi ale orașului au fost demolate și înlocuite cu bulevarde largi și clădiri impunătoare.

Fațadele aliniate perfect, balcoanele din fier forjat și organizarea apartamentelor pe mai multe niveluri au devenit, în timp, simboluri ale stilului parizian clasic.