Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, a reacționat mierucri seara în cadrul emisiunii Dosar de politician, moderată de Silviu Mănăstire, în scandalul privind poluarea cu metan detectată de jurnaliștii de la Bloomberg prin intermediul unui termoscaner special care detectează emisiile. Potrivit lui Octavian Berceanu, Garda de Mediu nu a putut detecta poluarea pentru că nu are instrumentele necesare de detectare:
“Eu știu unealta respectivă, știu cum funcționează, este ultraperformantă și ultrascumpă și mi-aș dori din toată inima să avem asemenea camere de detectare în viitor printre uneltele Gărzii de Mediu. Vom avea și noi niște scanere destul de performante pe dronă, doar că am văzut acea cameră și știu cum funcționează. Pe lângă faptul că ea este utilă pentru Garda de Mediu și protecția mediului, ea este utilă pentru cei care au aceste instalații în folosință, pentru proprietarii companiilor acestor instalații, pentru că poți verifica dacă ai scurgeri”, a spus Octavian Berceanu.
Acesta a precizat că deși au fost date amenzi companiilor petroliere, este dificilă demonstrarea în instanță a scurgerilor de metan:
“Nu avem niciun fel de unelte, asta este partea dificilă. Am amendat marile companii petroliere, mai ales pe cele din zona Ploieștiului, le-am luat pe fiecare, le-am verificat, le-am amendat. Pentru a produce dovezi palpabile în instanță, pentru că au avocați foarte buni…
Garda nu are prea multe investiții în portofoliu. Orice instrument care produce dovezi este binevenit. Noi dăm amenzi, dar amenile vin și trec. Trebuie demonstrate niște scurgerid e gaze și remediate foarte urgent.
Sunt producătorii sau instalațiile petroliere vechi, fără investiții prea mari și aici avem o poluare observabilă”, a mai spus Octavian Berceanu.
Unul dintre cele mai periculoase gaze cu efect de seră se scurge necontenit în atmoferă de la frontiera estică a Uniunii Europene, relatează Bloomberg într-un material despre scurgerile de metan din România, țara în care metanul scapă din diverse câmpuri petroliere, din conducte de gaz, din containere ruginite de depozitare și chiar și dintr-o fântână aflată lângă un loc de joacă.
Depistarea scurgerii de gaz – unul cu o putere de încălzire pe termen scurt de 80 de ori mai mare decât dioxidul de carbon – este sarcina lui James Turrito, de la organizația non-profit Clean Air Task Force, care a detectat peste 70 de scurgeri cu o cameră specială dotată cu infraroșu.
„Se simțea de parcă fiecare fântână din România se scurge”, a spus Turrito, care călătorește în Europa cu camera sa de 100.000 de euro. „Rezervoarele erau ruginite. Era imposibil să documentezi toate emisiile de metan”, a continuat el.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.