Orașul din România care a cucerit turiștii în 2026. A fost votat masiv și a lăsat în urmă destinații celebre

Publicat: 15 05. 2026, 21:31
Sursa foto: Instagram / @timisoara

Cu aproximativ 450.000 de voturi din partea publicului, Timișoara a obținut titlul de „Destinația Anului 2026” în cadrul uneia dintre cele mai importante competiții de turism din România.

Anunțul a fost făcut în timpul galei desfășurate la Cazinoul din Constanța, unde au fost premiate cele mai apreciate destinații turistice din țară. Premiul reflectă atât aprecierea publicului, cât și statutul tot mai puternic al Timișoarei pe harta turistică a României.

Ce a făcut din Timișoara „Destinația Anului 2026”

Pe lângă Timișoara, printre destinațiile apreciate la nivel național s-au numărat și Sibiu, Bârsana, Cetatea Alba Iulia, Salina Turda și Colinele Transilvaniei. Cu toate acestea, Timișoara a reușit să se remarce în mod special în cadrul competiției. Orașul a câștigat și categoria „Orașe care inspiră”.

Distincția este acordată destinațiilor care reușesc să îmbine armonios patrimoniul, cultura, gastronomia și experiențele moderne. Prin această combinație, orașele oferă turiștilor o atmosferă autentică și experiențe memorabile.

Turiștii spun că atmosfera orașului face diferența. O femeie venită din Portugalia a descris Timișoara drept „un oraș încântător”, apreciind în special oamenii și energia locului. Un alt turist a vorbit despre aerul tânăr al orașului, spațiile verzi și atmosfera plină de viață: „Are mulți tineri, este verde, înflorit, și dacă ar fi să alegi o destinație unde să vii, Timișoara este un oraș foarte potrivit pentru a petrece o vacanță.”

Reprezentanții turismului local spun că farmecul orașului vine și din diversitatea culturală și culinară. „Noi aici fuzionăm bucătăria românească cu cea maghiară, cu cea sârbească și cu cea austriacă, asta face ca Timișoara să ofere o experiență bogată pe care turiștii o țin minte”, a declarat Dan Jakabhazi, reprezentant al Organizației de Management al Destinației Timișoara, notează stirileprotv.ro.

Cum a ajuns orașul pe lista preferată a turiștilor din România și din străinătate

Timișoara nu atrage doar turiști români, ci începe să câștige tot mai mult teren și pe harta circuitelor turistice internaționale. Orașul se află deja printre destinațiile preferate de americanii care aleg să descopere Europa prin tururi organizate, semn că popularitatea sa depășește granițele țării.

Primarul Dominic Fritz spune că farmecul Timișoarei vine din identitatea sa aparte și din atmosfera care îi inspiră pe cei care o vizitează. „Timișoara este un oraș cu mult caracter, care respiră spiritul european, simți și acel spirit liber care a definit mereu orașul și cu care pleci inspirat și cu chef de viitor”, a declarat edilul.

Succesul competiției „Destinația Anului 2026” a fost confirmat și de interesul uriaș al publicului. Potrivit organizatorului Mihai Bârsan, cei aproximativ 450.000 de români care au votat „acoperă practic 90 la sută din suprafața României”, ceea ce arată amploarea evenimentului și interesul pentru turismul local.

Gala de premiere a avut loc la Cazinoul din Constanța, clădire recent restaurată și considerată unul dintre cele mai iubite simboluri arhitecturale ale țării. De altfel, Cazinoul a fost desemnat cel mai vizitat obiectiv turistic de pe litoralul românesc. „Cazinoul din Constanța este poate una dintre cele mai iubite clădiri din România, lucru acesta este dovedit de cei peste 300.000 de vizitatori”, a explicat managerul instituției.

De ce a fost Bucovina desemnată „Județul Anului 2026”

Județul Suceava a fost desemnat „Județul Anului 2026”, după ce mai multe destinații turistice emblematice din Bucovina au ajuns în topurile competiției dedicate celor mai apreciate locuri din țară. Printre ele se numără Vatra Dornei, Cetatea de Scaun a Sucevei, complexul Ariniș din Gura Humorului, Ținutul Rarăului și Ciocănești, localitate devenită celebră pentru casele decorate cu motive tradiționale.

Popularitatea Bucovinei crește de la an la an. În 2025, peste 500.000 de turiști au ajuns în această regiune, iar aproximativ un sfert dintre ei au fost străini. Mănăstirile, peisajele montane, tradițiile păstrate și atmosfera autentică transformă Bucovina într-una dintre cele mai atractive destinații turistice din România.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că farmecul Bucovinei vine atât din frumusețea locurilor, cât și din ospitalitatea oamenilor. „Bucovina este un tărâm de poveste: mănăstiri, peisaje, zone de munte și oamenii care sunt foarte primitori”, a declarat acesta. Oficialul a subliniat și faptul că regiunea va deveni mai accesibilă pentru turiștii din sudul țării, odată cu dezvoltarea infrastructurii și a Autostrada A7.

La categoria „Tărâmuri fermecate”, primele poziții au fost ocupate de zonele Bran–Moieciu–Fundata și Colinele Transilvaniei. În clasament au urmat Ținutul Rarăului și Clisura Dunării, destinații apreciate pentru peisajele spectaculoase și farmecul autentic al naturii.