Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie s-a sesizat din oficiu în cazul accidentului din Muntenegru, anunțând că a fost înregistrat pe rol un proces verbal cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată.
„La data de 24.06.2013 a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul-verbal de sesizare din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată, constând în aceea că, în cursul zilei de 23.06.2013, un conducător auto, angajat al unei agenții de turism, în timp ce conducea un autocar la bordul căruia se aflau 47 de cetățeni români, pe coasta muntenegreană, pe drumul Podgorica-Kola, la ieşirea dintr-un tunel, a părăsit partea carosabilă și s-a prăbușit într-o prăpastie. În urma accidentului a rezultat decesul a 18 persoane și rănirea altor 29 de persoane, cetățeni români”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
În cauză se efectuează acte premergătoare în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare a celor implicaţi, mai transmite Parchetul.
În acest sens, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică au procedat la audierea reprezentanților operatorului de turism care a organizat excursia, precum și ai societății care a asigurat transportul.
„De asemenea, prin instrumente specifice cooperării judiciare internaționale, s-au solicitat autorităților competente din Muntenegru, copii ale documentelor întocmite în cauză de către acestea”, se mai precizează în comunicat.
Autorităţile trebuie să stabilească motivele care au dus la producerea accidentului. Presa din Muntenegru scrie că multi supravieţuitori ar fi povestit că şoferul avea viteză mare, iar unii i-ar fi atras atenţia că merge cam repede. Mihail Florovici, ambasadorul României la Podgorica, a declarat că pe viaductul de pe care s-a prăbuşit autocarul cu turişti români, se aflau copii pe ambele sensuri, iar şoferul ar fi încercat să evite lovirea acestora.