Pericol de explozie pe drumul european. Un camion încărcat cu azotat de amoniu a fost implicat într-un accident. Poliția a evacuat zona

Publicat: 26 03. 2026, 12:53
Accident camion încărcat cu azotat de amoniu Sursa foto: captura video

Pericol de explozie pe un drum european care traversează județul Timiș din cauza unui accident rutier care a implicat un camion încărcat cu azotat de amoniu. Poliția rutieră a izolat și evacuat zona.

Pericol de explozie pe un drum european

Pompierii din cadrul ISU Timiș au intervenit pentru a evita o tragedie similară celei produse la Mihăilești, în județul Buzău, din 2004. Pericol de explozie pe Drumul European DN 70, între localitățile Lugoj și Găvojdia după un accident rutier în care au fost implicate două camioane și au autoturism. Unul dintre autotrenuri transporta azotat de amoniu.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş a informat că circulația în zona Lugojel a fost blocată. Participanții la trafic au fost evacuaţi pe o rază de 500 de metri pentru a evita o tragedie.

„Am fost anunţaţi prin SNUAU 112 despre producerea unui accident rutier pe E 70, între Lugoj şi Găvojdia. În accidentul rutier sunt implicate două autotrenuri şi un autoturism. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Lugoj cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi două autospeciale de stingere”, se arată într-o informare transmisă de ISU Timiș.

Autoritățile intervin ca să evite orice pericol de explozie

Potrivit sursei citate, unul dintre șoferi a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. El a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și diagnosticare.

„La faţa locului, ambulanţa SAJ a acordat îngrijiri medicale unui şofer de autotren. Acesta refuză transportul la spital”, precizează ISU Timiş.

Între timp pompierii au luat măsurile care se impun pentru a preveni izbucnirea unui incendiu și să înlăture orice pericol de explozie. De asemenea, la fața locului au ajuns și reprezentanții Gărzii de Mediu care monitorizează situația. Totodată, lucrătorii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au trecut la curăţarea şoselei.

Tragedia de la Mihăilești din 2004

Tragedia de la Mihăilești s-a produs pe 24 mai 2004, în județul Buzău. A fost vorba despre un accident rutier cu consecințe devastatoare în care și-au pierdut viața 18 persoane, pompieri, jurnaliști și localnici. Alte persoane au suferit diferite răni.

Concret, un camion încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu s-a răsturnat și a luat foc pe DN 2 la ieșirea din localitatea Mihăilești. Anunțați prin numărul de urgență, pompierii, dar și mai mulți jurnaliști au ajuns în zonă. Fără să-și ia măsuri de prevedere, pentru a evita orice pericol de explozie, salvatorii s-au apropiat prea mult de „bomba pe roți”.

La scurtă vreme, azotatul a explodat provocând moartea a 18 persoane aflate în zonă și rănirea altora. Explozia a provocat un crater uriaș cu un diametru de aproximativ 20 de metri și o adâncime de 6-7 metri.

Acest dezastru a rămas în istorie ca unul dintre cele mai grave accidente rutiere, declanșând discuții despre siguranța transportului de mărfuri periculoase.