Proiectul de lege privind reţinerea datelor cu caracter personal a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere şi se află o lună în consultare publică, informează Mediafax.
Proiectul modifică Legea 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, a fost semnat la Cotroceni de liderii partidelor parlamentare.
Propunere legislativă nu urmăreşte înlocuirea Legii 82 din 2012 declarată neconstituţională prin decizia Curţii Constituţionale, se arată în expunerea de motive care însoțiește proiectul.
„Practic, completările şi modificările aduse Legii 506 din 2004 prin prezenta iniţiativă legislativă constau în definirea datelor tehnice ce permit individualizare echipamentelor utilizate de furnizorii de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice şi statuează garanţiile şi condiţiile de legalitate prin instituirea obligaţiei de obţinere a aprobării judecătorului competent anterior accesării respectivelor date de orice autorităţi şi instituţii publice. Totodată, trebuie precizat că respectivele date sunt deţinute de furnizori în scopul facturării şi prevenirii unor litigii comerciale, iar acestor furnizori nu le sunt create obligaţii suplimentare”, se menţionează în expunerea de motive.
Iniţiativa de modificare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice prevede că accesul la datele personale se face numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului.
Instanţele de judecată, organele de urmărire penală sau organele de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale notifică furnizorilor încetarea motivelor care au stat la baza solicitării sau, după caz, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, se menţionează în iniţiativa legislativă.
De asemenea, proiectul legislativ prevede că datele de trafic referitoare la abonaţi şi la utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului, trebuie să fie şterse sau transformate în date anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de 3 ani de la data efectuării comunicării.