SFATUL AVOCATULUI // Regulamentul BNR nr. 31/2011 reglementeaza raportarea de date si informatii statistice la Banca Nationala a României.
Regulamentul instituie obligatii de raportare in sarcina mai multor entitati, in special institutiile de credit, care au resurse interne corespunzatoare, insa noi ne vom ocupa in special de clientii institutiilor de credit care de obicei nu detin aceste capabilitati.
Subiectii raportarii
Au obligatia de a raporta rezidentii, persoane fizice si/sau juridice, inclusiv sucursale, agentii, reprezentante, birouri apartinând persoanelor juridice straine sau altor entitati straine, înregistrate si/sau autorizate sa functioneze în România.
Obiectul raportarii
(i) Operatiuni de natura balantei de plati
Trebuie raportate toate operatiunile efectuate intre rezidenti si nerezidenti de natura balantei de plati, indiferent ca raportarile se realizeaza pentru operatiunile derulate prin institutiile de credit rezidente sau nerezidente, precum si pentru cele în relatie directa cu nerezidentii.
Balanta de plati reprezinta exprimarea sintetica in scop statistic a tranzactiilor economice si financiare ale Romaniei cu restul lumii, pe o perioada de timp determinata.
Tranzactiile economico-financiare se refera la bunuri, servicii, venituri, transferuri fara contraprestatie (donatii, ajutoare, cadouri si altele asemenea), precum si la creante si obligatii financiare si implica încasari sau plati, compensari în natura ori valorice si alte asemenea operatiuni – operatiuni monetare.
De asemenea, au obligatia sa raporteze letric aceste tranzactii la BNR si rezidentii care realizeaza operatiuni nemonetare, respectiv acele operatiuni de natura balantei de plati, care se desfasoara fara transferarea de fonduri, în totalitate sau partial, cum ar fi bartere, compensari (netting), aranjamente de cliring si altele asemenea.
(ii) Operatiuni valutare de capital de natura datoriei private externe pe termen mediu si lung
Trebuie raportate contractele incheiate intre rezidenti si nerezidenti care reprezinta operatiuni valutare de capital de natura datoriei private externe pe termen mediu si lung:
(a) credite si împrumuturi financiare cu termen mai mare de un an, primite de rezidenti de la nerezidenti;
(b) credite legate de comertul international, cu termen mai mare de un an, primite de rezidenti de la nerezidenti;
(c) tranzactionarea primara a titlurilor de credit cu scadenta la emisiune mai mare de un an (obligatiuni si alte instrumente financiare cu venit fix) emise de rezidenti pe o piata de capital si achizitionate de nerezidenti.
Procedura de raportare
La efectuarea oricarei plati catre nerezidenti, clientii rezidenti ai institutiilor de credit au obligatia de a completa formularul „Dispozitie/Declaratie de plata externa (DPE)”, pus la dispozitie de catre institutia de credit prin intermediul careia se efectueaza plata sau prezentat acesteia de catre ordonatorul platii, numai pentru plata a carei valoare este egala cu ori mai mare de 50.000 euro sau echivalent la data platii.
Aceeasi obligatie este instituita si pentru platile efectuate în cadrul unui acreditiv, platile ordonate prin sistem computerizat (electronic banking) sau prin alte modalitati similare pentru valori egale cu ori mai mari de 50.000 euro sau echivalent la data platii.
In cazul in care plata catre nerezidenti este pentru o valoare mai mica de 50.000 euro sau echivalent la data platii, atunci institutiile de credit au dreptul sa utilizeze formularele proprii.
Legiuitorul a stabilit astfel obligatia de raportare indiferent de cuantumul platilor efectuate, insa pentru operatiuni considerate de mai mica valoare a acordat institutiilor de credit beneficiul stabilirii unei formularistici interne.
Formularul DPE se completeaza odata cu ordinul de plata si in cazul platilor în lei dintre rezidenti si nerezidenti pe teritoriul României. Legiuitorul nu a mai stabilit vreun prag valoric pentru aceste operatiuni.
În cazul ridicarilor de valuta în numerar din conturi deschise la institutii de credit, pentru plati catre nerezidenti, inclusiv cheltuieli pentru deplasari externe, formularul DPE se completeaza numai de catre persoanele juridice si numai pentru sumele egale cu ori mai mari de 50.000 euro sau echivalent la data platii.
Clientii rezidenti ai institutiilor de credit au obligatia sa completeze formularul „Declaratie de încasare externa (DIE)” pentru orice încasare de la nerezidenti a carei valoare este egala cu ori mai mare de 50.000 euro sau echivalent la data încasarii.
Persoanele juridice rezidente vor completa formularul DIE în cazul depunerilor de valuta în numerar la institutiile de credit, daca aceasta provine din încasari de la nerezidenti, numai pentru sumele egale cu ori mai mari de 50.000 euro sau echivalent la data depunerii.
Persoanele juridice rezidente care au conturi deschise în strainatate au obligatia sa raporteze letric la BNR – Directia statistica tranzactiile efectuate prin aceste conturi.
Rezidentii persoane juridice si fizice care detin cel putin 10% din capitalul social al unei companii nerezidente sau detin entitati fara personalitate juridica (sucursale) înregistrate si/sau autorizate sa functioneze în strainatate au obligatia notificarii acestei investitii directe la BNR – Directia statistica.
Rezidentii care au incheiat contracte cu nerezidenti pentru operatiuni valutare de capital de natura datoriei private externe pe termen mediu si lung au obligatia sa notifice operatiunile respective, precum si orice modificare sau incetare a contractului, prin transmiterea la BNR – Directia statistica a unui formular.
Termene de raportare
A. Operatiuni de natura balantei de plati
Persoanele juridice rezidente care au conturi deschise în strainatate au obligatia sa raporteze letric la BNR – Directia statistica tranzactiile efectuate prin aceste conturi, raportarea efectuandu-se lunar, pâna la data de 20 a lunii urmatoare celei pentru care se face raportarea.
Rezidentii persoane juridice si fizice care detin cel putin 10% din capitalul social al unei companii nerezidente sau detin entitati fara personalitate juridica (sucursale) înregistrate si/sau autorizate sa functioneze în strainatate au obligatia notificarii acestei investitii directe la BNR – Directia statistica în cel mult 30 de zile calendaristice de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra a cel putin 10% din capitalul social subscris al companiei nerezidente respective sau de la înfiintarea sucursalei în strainatate.
(i) Operatiuni monetare
In cel mult 10 zile calendaristice de la creditarea conturilor lor, clientii rezidenti ai institutiilor de credit au obligatia sa completeze formularul DIE pentru orice încasare de la nerezidenti a carei valoare este egala cu ori mai mare de 50.000 euro sau echivalent la data încasarii.
Formularul DPE se va depune completat la dispozitia institutiei de credit in maximum 10 zile calendaristice de la efectuarea platii in cazul platilor ordonate prin sistem computerizat (electronic banking) sau prin alte modalitati similare pentru valori egale cu ori mai mari de 50.000 euro sau echivalent la data platii.
Formularul DPE se completeaza in maximum 15 zile calendaristice de la efectuarea platii în cadrul unui acreditiv de catre client pentru valori egale cu ori mai mari de 50.000 euro sau echivalent la data platii.
(ii) Operatiuni nemonetare
Rezidentii care realizeaza operatiuni nemonetare au obligatia sa raporteze letric aceste tranzactii la BNR – Directia statistica pâna la data de 20 a lunii urmatoare celei pentru care se face raportarea.
B. Operatiuni valutare de capital de natura datoriei private externe pe termen mediu si lung
Rezidentii care au incheiat contracte cu nerezidenti pentru operatiuni valutare de capital de natura datoriei private externe pe termen mediu si lung au obligatia sa notifice operatiunile respective prin transmiterea la BNR – Directia statistica a unui formular in termen de 30 de zile de la data încheierii contractului.
Orice modificare sau incetare a contractelor va face obiectul unei notificari la BNR – Directia Statistica în termen de 15 zile.
Raspundere
Raspunderea pentru corectitudinea datelor si informatiilor completate în formularele DPE si DIE referitoare la operatiunile de natura balantei de plati revine clientilor institutiilor de credit, titulari ai operatiunilor respective.
Institutiile de credit au insa obligatia sa urmareasca completarea corecta a formularelor DPE si DIE de catre clienti.
Raspunderea pentru corectitudinea datelor si informatiilor referitoare la operatiunile valutare de capital de natura datoriei private externe revine rezidentului care a contractat operatiunea.
In concluzie, Regulamentul instituie anumite obligatii de raportare in scop statistic si in sarcina clientilor rezidenti.
La o primire atenta, remarcam faptul ca Regulamentul nu reglementeaza sanctiuni in sarcina acestora.
Sunt insa legiferate sanctiuni in sarcina institutiilor de credit, sanctiuni prevazute prin acte normative speciale.
Soare George – avocat coordonator Soare & Lawyers
Prezentul articol este redactat exclusiv in scopul informarii dvs. si nu reprezinta consultanta legala.