„Războiul șezlongurilor” din vacanțe se intensifică. Hotelurile schimbă regulile după un proces câștigat de un turist

Publicat: 12 05. 2026, 10:44
Sursa foto simbol: Pixabay

Practica rezervării șezlongurilor cu prosoape, cunoscută printre turiști, a ajuns în atenția instanțelor și determină tot mai multe hoteluri să își modifice regulile de utilizare a piscinelor.

Situația a escaladat după ce un turist a câștigat despăgubiri în instanță, acuzând că nu a avut acces la șezlonguri, deși se trezea zilnic la ora 6 dimineața.

Un turist a câștigat despăgubiri după „cursa de la răsărit”

Cazul a pornit de la o vacanță petrecută într-un complex din Grecia, unde un turist german a reclamat că nu a putut folosi șezlongurile, deși ajungea foarte devreme la piscină.

Instanța din Hanovra a decis că operatorul de turism trebuie să ofere o compensație familiei, după ce s-a constatat că situația a afectat semnificativ experiența vacanței.

„Nu existau șezlonguri disponibile nici la ora 6 dimineața, iar copiii mei erau nevoiți să stea pe jos.”, a declarat bărbatul potrivit BBC, citat de Click!.

Judecătorii au stabilit că, deși hotelul nu poate garanta acces permanent la șezlonguri, agenția de turism are obligația de a asigura o organizare rezonabilă a facilităților.

Care este decizia Hotelurilor privind împărțirea șezlongurilor?

După acest caz, mai multe resorturi din Europa au început să introducă reguli mai stricte pentru a preveni „războaiele șezlongurilor”.

Unele hoteluri au implementat sisteme de alocare a șezlongurilor încă de la check-in, pentru a elimina competiția dintre turiști.

În alte locații, regulile sunt și mai ferme! Prosoapele lăsate nesupravegheate sunt ridicate după un anumit interval de timp, iar obiectele sunt mutate la recepție.

„Este o regulă foarte importantă și ar trebui să fie un avertisment pentru alte hoteluri și operatori de turism.”, se arată în sursa menționată

În stațiuni din Cipru și Franța, unele hoteluri au introdus sisteme de repartizare a șezlongurilor pe durata întregului sejur, iar schimbarea locului se face doar la cerere.

Turiștii rămân împărțiți între frustrare și soluții creative

Fenomenul rezervării șezlongurilor continuă să împartă turiștii în două tabere: cei care îl consideră o problemă majoră și cei care îl văd ca pe o „regulă nescrisă” a vacanțelor all-inclusive.

Unii turiști spun că experiența lor a fost afectată complet de lipsa locurilor la piscină, în timp ce alții consideră noile reguli ale hotelurilor o soluție corectă.

Există însă și situații extreme, în care turiștii au recurs la metode improvizate sau chiar la conflicte pentru ocuparea șezlongurilor, ceea ce a determinat hotelurile să intervină mai ferm.