Rusia perturbă GPS-ul navelor din apele teritoriale române / Șeful Armatei Române: „Să ne pregătim pentru o confruntare pe termen lung” (VIDEO)

Rusia perturbă GPS-ul navelor din apele teritoriale române / Șeful Armatei Române: „Să ne pregătim pentru o confruntare pe termen lung” (VIDEO)
Daniel Petrescu, Șeful Statului Major al Apărării. Sursa foto: Facebook - Daniel Petrescu

Șeful Statului Major al armatei române a declarat miercuri, 27 septembrie, că Rusia perturbă în mod „activ și constant” comunicațiile GPS ale navelor din apele teritoriale români, motiv pentru care riscul de coliziuni este mare.

De asemenea, el a afirmat că România și NATO ar trebui să se pregătească de o luptă pe termen lung cu regimul Federației Ruse.

Daniel Petrescu: „Războiul a revenit în Europa”

„Războiul a revenit în Europa. E un război ales de Rusia, care pentru Ucraina e un război de supraviețuire națională și o luptă pentru valorile occidentale. Nu vedem finalul acestui război acum și, în timp ce admirăm reziliența societății ucrainene în fața atacurilor ruse, trebuie să ne pregătim și noi pentru o confruntare pe termen lung cu regimul Federației Ruse”, a declarat Daniel Petrescu în cadrul unei intervenții, susținută în limba engleză, la Forumul Euroatlantic de Reziliență, organizat la București.

„Această confruntare o resimțim foarte bine în special în Flancul Estic al NATO și mai ales în regiunea de unde provin, Marea Neagră. Războiul Federației Ruse în Ucraina a destabilizat în mod fundamental regiunea Mării Negre, și a provocat sentimente de insecuritate în rândul țărilor riverane, cu repercursiuni asupra mediului de securitate”, a spus șeful Statului Major al armatei române, în cadrul unei intervenții live de la Washington, relatează digi24.ro.

Marea Neagră, o zonă de operații militare a Rusiei

Marea Neagră a devenit o zonă de operații militare a Rusiei, a precizat Șeful armatei române.

Această zonă a devenit o scenă a acțiunilor militare a Rusiei, cu incidente maritime și acțiuni ce limitează libera circulație a navelor.

„Chiar aseară (noaptea de miercuri spre joi, n.r.), alarmele antiaeriene au sunat în orașele ucrainene, aproape de granița cu România, anunțând atacuri iminente. Dar astfel de lucruri nu se întâmpla doar în Ucraina: mesaje de alertă, care avertizează asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian, sunt frecvent transmise cetățenilor români care locuiesc în Deltă, aproape de porturile ucrainene aflate constant sub atacul rușilor”, a mai declarat Petrescu.

Totodată, șeful armatei române a subliniat că atacurile din zona Mării Negre au devenit „noua normalitate”, războiul din Ucraina continuând să genereze „instabilitate regională și riscuri asupra securității României și regiunii”.

Minele marine din Marea Neagră, un adevărat pericol

„Există un risc constant, asociat probabilității tot mai mari de producere a unor incidente la granița NATO, provocate de posibilitatea ca anumite drone sau rachete să dea rateuri. Infrastructura României sau navele comerciale din apele teritoriale (ale României) ar putea fi lovite din greșeală”, a precizat Daniel Petrescu, conform sursei citate.

Minele marine din Marea Neagră, aflate în derivă, reprezintă un alt pericol pe care șeful armatei române l-a subliniat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor
08:22 - Marea problemă pentru România de la intrarea completă în Schengen. Ce s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor