Ginerele lui Nicolae Ceaușescu a luat o decizie controversată în privința agresorilor săi, care l-au băgat în spital după o bătaie cruntă aplicată chiar în curtea Universității Politehnice din București, unde este profesor Mircea Oprean.
Convins încă de la începutul anchetei că cei doi agresori au fost plătiți de o persoană ‘apropiată’, soțul Zoiei Ceaușescu nu s-a lăsat până nu a aflat adevărul.
Atfel, cei doi agresori au fost filați de oamenii legii și s-a constatat că, întra-adevăr, cei doi recidiviști, luptători de performanță, fuseseră ‘angajați’ de un colaborator apropiat al profesorului Oprean, pe care acesta din urmă l-ar fi acuzat de plagiat, scrie Pro tv.
”Ăsta îmi era interesul, să aflu cine a organizat această monstruozitate. I-a angajat colaboratorul meu de la facultate, Valerian Croitorescu”, spune ginerele lui Nicolae Ceaușescu.
Astfel , el a decis să-I ierte pe cei doi agresori, aceștia fiind eliberați. În schimb, poliția a deschis un nou dosar pentru Valerian Croitorescu.
“Nu mă încălzea cu nimic dacă stăteau sau nu în puşcărie. (…)Monstrul este cel care i-a angajat. Care s-a putut gândi la acest lucru. Eu i-am botezat copilul, l-am ajutat profesional să promoveze”, a spus Oprean.