Cât costă să încerci sardinele gourmet, noul trend urban
Un sandviș cu sardine premium costă în jur de 40 de lei, iar interesul pentru acest produs continuă să crească. În unele locuri, clienții nu vin doar să mănânce, ci să se bucure de un concept care îmbină gastronomia cu atmosfera specială a spațiului. Sardinele sunt servite elegant, într-un cadru care amintește de terasele occidentale.
„Toată lumea spune că se simte foarte bine, foarte acasă cumva și automat acest spațiu le dă un feeling bun oamenilor și clienților care vin aici la terasă. E ca un traseu pe care îl descoperă, iar la final terasa, cred eu că are un aer parizian. Avem acest fel de mâncare, foarte special și anume sardinele pe care tot la Paris l-am descoperit în urmă cu câțiva ani și am zis să facem și la București o mică experiență cu sardine super quality.”, a spus managing partnerul unui local.
Trendul, cunoscut sub numele de „Sardine Summer” sau „Seacuterie”, pune accent pe calitate, estetică și sustenabilitate. Atracția ține atât de gust, cât și de modul în care sunt prezentate.
Cum ajută sardinele în conservă sănătatea organismului
Dincolo de popularitatea lor recentă, sardinele sunt un aliment extrem de valoros pentru organism. Conțin acizi grași Omega-3, proteine de calitate, calciu și vitamina D, nutrienți esențiali pentru sănătatea inimii și a oaselor.
În plus, vitamina B12 din compoziția lor contribuie la menținerea energiei și la buna funcționare a sistemului nervos. Specialiștii atrag atenția că, în ciuda miturilor, conservele sunt sigure pentru consum.
„Încă există un mit că conservele nu ar fi sănătoase, însă în ziua de astăzi legea e reglementată, vis-a-vis de conserve și sunt considerate sigure și atunci putem să profităm de ele. Au un conținut foarte mare de acizi grași și omega 3 care sunt bine cunoscuți pentru inflamații, la inflamația din corp.”, a mai precizat un nutriţionist.