Sfinții Constantin și Elena 2023: Ce trebuie să ai în casă pentru a avea mereu pace și armonie în familie

Sfinții Constantin și Elena 2023: Ce trebuie să ai în casă pentru a avea mereu pace și armonie în familie

Biserica Ortodoxă sărbătorește în data de 21 mai Sfinții Constantin și Elena, o sărbătoare care îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena Augusta. Deși aceștia au trăit la aproape două secole după Apostoli, memoria și evlavia Bisericii îi păstrează și îi cinstesc pe Împărații Constantin și Elena ca Sfinți Întocmai cu Apostolii.

Păsările de pădure își învață puii să zboare

Sfântul Constantin este un personaj istoric cunoscut până în prezent mai ales datorită unor evenimente importante în istoria creștinismului. Unul dintre aceste evenimente remarcabile este Edictul de la Milano din anul 313, care a marcat momentul în care creștinismul a devenit o religie legală pe întreg teritoriul Imperiului Roman, pentru prima dată în istorie. Acest edict a fost semnat atât de Constantin cel Mare, cât și de co-împăratul Licinius, și a reprezentat un pas semnificativ în toleranța religioasă și libertatea de credință.

În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor și se spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare. Tradiția populară afirmă că de Sfântul Constantin și Elena nu se lucrează grădinile și ogoarele, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului.

În anumite zone ale țării, ziua dedicată Sfinților Constantin și Elena este considerată ultima oportunitate pentru semănatul porumbului, ovăzului și meiului, deoarece se crede că tot ceea ce se seamănă după această zi va suferi de uscăciune.

Trei bujori îmbobociți poate aduce pace și armonie în familie

Tradițional, în ziua Sfinților Constantin și Elena, femeile recurg la practici pentru alungarea duhurilor rele și necurate în casa lor. Un obicei specific este arderea tămâiei în interiorul locuinței, pentru a înlătura influențele negative și a purifica atmosfera.

Potrivit tradiției, în ziua Sfinților Constantin și Elena, se spune că aducerea în casă a cel puțin trei bujori îmbobociți poate aduce pace și armonie în familia ta. Bujorul este considerat un simbol al armoniei, respectului și bunăstării. Totodată, este bine să mergem la biserică pe data de 21 mai însoțiți de alți trei bujori îmbobociți, scrie gazetabt.ro.

Ce nu este bine să faci în această zi

În ziua praznicului Sfântul Constantin și Elena, se spune că nu este recomandat să inițiezi un divorț sau să renunți la o prietenie. Conform tradiției, aceste acțiuni pot aduce pierderi financiare sau sentimentale pe parcursul întregii vieți.

De asemenea, pe data de 21 mai, în ziua Sfântului Constantin și Elena, se consideră că nu ar trebui să hrănești păsările cerului cu pâine, deoarece aceasta ar putea risipi sporul casei tale. De asemenea, se crede că nu ar trebui să deranjezi cuiburile păsărilor care au pui, indiferent de cât de zgomotoase ar fi ele. Această credință este legată de faptul că, dacă tulburi cuiburile păsărilor în această zi, ar putea aduce necazuri în familia ta pe tot parcursul anului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`