Universitatea Craiova a făcut istorie. Jucătorii și antrenorii au devenit cetățeni de onoare după cucerirea Superligii și Cupei României

Publicat: 23 05. 2026, 19:38
Actualizat: 23 05. 2026, 20:17
Sursă Foto: Facebook - Lia Olguta Vasilescu

După un sezon istoric, Universitatea Craiova a reușit să cucerească atât Superliga, cât și Cupa României, realizând astfel „eventul”. Performanța echipei din Bănie a fost răsplătită sâmbătă de Consiliul Local Craiova. Jucătorii și stafful tehnic au primit titlul de cetățean de onoare al orașului, în semn de recunoaștere pentru sezonul excepțional.

Cum a sărbătorit Craiova performanța istorică reușită de echipă

Atmosfera de sărbătoare de la ceremonia organizată în Craiova a fost marcată de discursuri emoționante.

„Pentru prima dată în ultimii 35 de ani Universitatea Craiova a realizat eventul şi a transformat oraşul în cetatea bucuriei prin câştigarea titlului de campioana României, dar şi a Cupei României la fotbal”, a transmis viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu, notează Agerpres.

La rândul său, Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova și unul dintre oamenii care au trăit precedentul „event” al clubului, a comparat actuala generație cu echipele legendare din trecut.

„Cupa şi campionatul reprezintă o performanţă pe care nu au reuşit-o decât alte două generaţii înainte, este vorba de generaţia Craiova Maxima şi echipa Revoluţiei, când am reuşit să îi batem pe toţi cei care erau în luptă cu noi, e vorba de Steaua, de Dinamo, înainte de a fi Revoluţia. De aceea spun că este generaţia Revoluţiei. Aţi reuşit un lucru fantastic. Bravo, vouă. Totodată, aţi arătat că aveţi caracter, pentru că în momentele grele aţi demonstrat că sunteţi puternici. Şi amintesc doar două momente: momentul Atena şi momentul Cluj”, a declarat acesta.

De ce este actuala generație comparată cu echipele legendare ale clubului

Performanțele obținute de Universitatea Craiova în sezonul 2025-2026 au fost descrise, în hotărârea Consiliului Local Craiova, drept un moment de referință pentru istoria recentă a clubului. Echipa a încheiat Superliga pe primul loc și a cucerit titlul de campioană a României după o pauză de 35 de ani.

În același sezon, oltenii au câștigat și Cupa României, reușind astfel un „event” istoric pentru fotbalul românesc. Reușita a pus capăt unei așteptări de peste trei decenii și a transformat Craiova în „Cetatea Bucuriei”, potrivit documentului adoptat de autoritățile locale.

Ce plan are Primăria Craiova pentru viitorul Universității

În cadrul ceremoniei dedicate campionilor de la Universitatea Craiova, primarul Craiovei a făcut un nou anunț important pentru viitorul clubului. Municipalitatea va începe să susțină financiar centrul de copii și juniori al Universității Craiova. Edilul a subliniat că investiția are rolul de a asigura continuitatea performanței. Totodată, proiectul urmărește formarea unor noi generații capabile să mențină Craiova în elita fotbalului românesc.

„Deveniţi cetăţenii unui oraş care depune multă patimă în fotbal şi care cu aceeaşi pasiune cu care acum vă aclamă, dacă nu veţi avea rezultate, vă va sancţiona. Sper să nu uitaţi acest lucru şi să ne aduceţi în continuare foarte multe bucurii pentru că acest oraş merită şi are nevoie să aibă echipă campioană.”, a transmis Lia Olguţa Vasilescu.