Veste EXCELENTĂ pentru elevi. Ce se va întâmpla din septembrie
Elevii din clasa a V-a vor avea, din prima zi a noului an școlar, șapte manuale noi. Ministerul Educației a început procesul de aprobare a manualelor pentru clasa a V-a, forma finală pentru șapte dintre cele 25 de manuale aflate în procedură de licitație fiind aprobată joi. Dintre cele 25 de loturi de manuale ofertate în cadrul licitației organizate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), pentru cele șapte discipline nu au fost depuse contestații, astfel că în 25 iulie au putut fi parafate acordurile-cadru cu editurile câștigătoare, a anunțat Ministerul Educației.
Manualele aprobate astăzi vor fi depuse la CNEE în 3 august, împreună cu versiunile digitale corespunzătoare. Ulterior, acestea vor fi încărcate pe platforma manuale.edu.ro, iar în perioada 7-11 august, unitățile de învățământ vor selecta titlurile ce vor face obiectul contractelor cu editurile furnizoare.