Violeta Năstăsescu, interpreta de limbă engleză a Elenei Ceaușescu vreme de trei decenii, a afirmat, duminică, la emisiunea „La taifas cu Ion Cristoiu”, difuzată de B1 TV, că aceasta nu era „lipsită de inteligență”, însă „era total lipsită de educație”.
„S-au spus foarte multe în legătură cu aspectul ei fizic, s-au spus foarte multe în legătură cu capacitatea ei intelectuală de a înțelege lucrurile. Elana Ceaușescu nu era o femeie lipsită de inteligență, era total lipsită de educație. S-au spus multe de relațiile ei cu oamenii, care nu erau dintre cele mai fericite, dar s-a exagerat, s-au spus foarte multe lucruri după revoluție de-a dreptul șocante. A apărut … un așa-zis jurnal al Elenei Ceaușescu, era o aberație de la început până la sfârșit, în care Elena Ceaușescu apărea ca o femeie extrem de frivolă. Elena Ceaușescu nu era o femeie frivolă, dimpotrivă era o femeie austeră”, a declarat Violeta Năstăsescu.