Zeci de locuri de muncă pe timpul verii, pentru elevii de liceu. Cât pot câștiga adolescenții pentru șase ore de muncă pe zi?

Zeci de locuri de muncă pe timpul verii, pentru elevii de liceu. Cât pot câștiga adolescenții pentru șase ore de muncă pe zi?
Sursa foto: Freepik

Adolescenții care doresc să câștige bani în timpul vacanței de vară pot găsi cu ușurință o varietate de locuri de muncă în diferite domenii. Există numeroase oferte de joburi sezoniere în sectorul ospitalității, inclusiv în restaurante, terase și hoteluri.

Adolescenți independenți: lucrul de vară pentru experiență și bani

Paul, un adolescent în vârstă de 16 ani, a obținut un loc de muncă ca ospătar într-un restaurant din Capitală. El lucrează șase ore pe zi și afirmă că dispune de suficient timp pentru a se bucura de vacanță. Părinții îl sprijină în această decizie. În cadrul restaurantului, el îndeplinește sarcini la recepție, curățenie și bucătărie.

„Eu am ideea asta din toamnă pentru că un coleg de al meu s-a angajat de anul trecut. Era mai mare, avea deja 16 ani și am vrut și eu. Am vrut să mă angajez ca să văd cum funcționează o companie, să învăț valoarea banilor și să fac ceva cu vara mea. O să și pun de-o parte o mare parte din bani, dar o să și cheltui din ei pe diverse. Mă descurc cu banii mei și părinții nu mai trebuie să-mi dea bani”, a declarat elevul, potrivit stirileprotv.ro.

În trecut, mulți adolescenți alegeau să lucreze în timpul verii din cauza problemelor financiare. Cu toate acestea, în prezent observăm o creștere a numărului de tineri care doresc să-și câștige proprii bani, independent de orice dificultăți financiare. Motivația lor nu mai este exclusiv legată de nevoi financiare urgente, ci mai degrabă de dorința de a-și câștiga propriul venit.

Opțiuni de locuri de muncă cu salarii atractive în industria ospitalității

„Ideea lor este destul de simplă și am auzit-o foarte des în ultimul timp. Vreau să îmi iau un telefon. Nu vreau să le cer părinților. Lucrez toată vara și la final mi-am luat ultimul model de telefon. La noi se pot angaja pe trei posturi, ca ajutor de ospătar, ajutor de bucătar și fetele hostess. Un elev care vine și lucrează șase ore pe zi, cinci zile pe săptămână, câștigă în medie între 1.700 – 2.000 de lei plus partea de tips”, spune Ionuț Păun, director de Resurse Umane la un lanț de restaurante, scrie RTV.

Un lucrător comercial are un salariu mediu lunar cuprins între 500 și 600 de euro. Programul său de lucru constă în ture de șase ore pe zi. Un barman sau ospătar poate câștiga până la 650 de euro lunar. Livratorii, în funcție de numărul de ore lucrate, pot avea un salariu situat între 400 și 900 de euro lunar.

Vârsta de 15 ani – un prag al accesului la locurile de muncă

„De când sunt mici ei monetizează, ei au înțeles că o bomboană costă așa cum au înțeles că un telefon costă, familia îi acoperă o anumită nevoie după care nu mai poate și atunci e nevoit să și-o acopere singuri. Faptul că vin cei care au o situație financiară acasă e un lucru și bun și mai puțin bun. Bun din perspectiva faptului că ei au acea zonă de confort care nu trebuie acoperită, sunt deschiși la a învăța lucruri noi fără a avea vreo presiune. Mai puțin bun, au o oarecare superficialitate. Dacă le atrage atenția și le place, atunci rămân cu tine, altfel n-au niciun motiv să o facă”, spune Aida Chivu, specialist HR.

Începând de la vârsta de 15 ani, adolescenții pot obține un loc de muncă cu acordul părinților lor, deși majoritatea angajatorilor preferă să aibă 16 ani împliniți.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`