80 de zile de război în Ucraina: Cele două scenarii posibile în care s-ar putea termina conflictul militar

80 de zile de război în Ucraina: Cele două scenarii posibile în care s-ar putea termina conflictul militar
Vladimir Putin plănuiește să anexeze Ucraina Sursa Foto: Sefa Karacan / Anadolu Agency/ABACAPRESS.COM

Vladimir Putin plănuiește să anexeze regiuni întregi din sudul și estul Ucrainei în Rusia, potrivit analiștilor de la Institutul pentru Studierea Războiului Katherine Lawlor și Mason Clark. Sudarea teritoriilor ucrainene de teritoriul rus s-ar putea face sub amenințarea bombei nucleare în Ucraina și țările vecine.

„După anexare, Vladimir Putin va afirma că doctrina rusă care permite utilizarea armelor nucleare pentru a apăra teritoriul rus se aplică acelor teritorii nou anexate. Astfel de acțiuni ar amenința Ucraina și partenerii săi cu un atac nuclear dacă contraofensivele ucrainene pentru eliberarea teritoriului ocupat de ruși vor continua”, potrivit analizei realizate de Institut. 

Potrivit estimările făcute după analizarea comportamentului liderului rus, există două scenarii posibile. Primul este intensificarea ofensivei și încercarea de a înainta și cuceri întreaga Ucraină, variantă care cel mai probabil va eșua. Cel de-al doilea plan ar fi ca rușii să se mulțumească cu anexarea teritoriilor deja ocupate.

Armata rusă nu și-a atins încă obiectivele teritoriale declarate de Putin de a securiza toate regiunile Donețk și Luhansk și este puțin probabil să o facă. Dacă Putin își înțelege slăbiciunea militară, probabil că va grăbi anexarea asupra teritoriului ucrainean pe care Rusia îl ocupă în prezent.
Dacă Putin consideră că forțele ruse sunt capabile de progrese suplimentare, probabil că va amâna anexarea în speranța că va acoperi mai mult teritoriu cu ea. În acest caz, conducerea sa slabă și contraofensivele ucrainene ar putea conduce armata rusă către o stare de colaps”, potrivit tezei redactate de sursa citată.

Când s-ar putea încheia războiul din Ucraina?

Invazia rusă ar urma să mai dureze alte patru luni, susține Ministerul ucrainean al apărării, care a realizat estimarea pe baza informațiilor scurse din interiorul armatei ruse, transmite Mirror.

„Operațiunea militară specială”, cum numește Federația Rusă războiul de agresiune pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei, se va încheia probabil în luna septembrie, conform informațiilor care ar fi fost scurse chiar din interiorul armatei invadatoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră