Alexei Navalnîi ar putea muri în următoarele zile. Ajutorul medical îi este refuzat disidentului aflat în greva foamei de trei săptămâni

Alexei Navalnîi ar putea muri în următoarele zile. Ajutorul medical îi este refuzat disidentului aflat în greva foamei de trei săptămâni
foto: Hepta.ro / Sputnik / Sputnik

Alexei Navalnîi, aflat în greva foamei de trei săptămâni, ar putea muri în orice clipă, în penitenciarul de la periferia Moscovei, unde este deținut.

Medicul personal al bărbatului în vârstă de 44 de ani, Anastassia Vassilieva, şi alţi trei doctori, printre care şi un cardiolog, au solicitat oficial permisiunea de a se ocupa de pacient. Vassilieva a precizat că nivelul de potasiu din sânge a ajuns la un punct critic, ceea ce ar insemna o afectare a funcţionării rinichilor şi faptul că pot aprea grave probleme de ritm cardiac în orice clipă.

Cardiologul Iaroslav Aşihmin a postat şi el analizele lui Alexei Navalnîi pe reţelele sociale şi a afirmat că „un pacient cu un astfel de nivel de potasiu ar trebui să fie ţinut sub observaţie la terapie intensivă, pentru că poate surveni în orice moment o aritmie fatală.”

Şi medicul Andrei Volna, dar şi Alexandre Poloupane, care l-a avut în îngrijire pe Navalnîi au scris, în mediul online, că este necesară spitalizarea urgentă a lui Navalinîi. Dacă nu va începe tratamentul, el va muri în zilele următoare, susţin doctorii.

Navalnîi a intrat în greva foamei pe 31 martie în semn de protest faţă de condiţiile de detenţie din Colonia penitenciară numărul 2 de la Pokrov, acolo unde a fost incarcerat. Colonia este situată la 100 de kilometri de Moscova si este cunoscută drept una dintre cele mai dure din Rusia.

Navalnîi execută o pedeapsă de doi ani și jumătate pentru acuzații de delapidare. El a fost arestat în luna februarie chiar pe aeroport la intoarcerea din Germania, unde a fost tratat mai multe luni dupa otravirea cu Noviciok.

Ultima oră
22:43 - Mutarea momentului în televiziune: Florin Călinescu a semnat cu Prima TV. A fost anunţat oficial
22:28 - Rareș Bogdan: Ludovic Orban a afirmat într-o discuție în Modrogan că nu va sta piatră pe piatră și că nu va fi o bătălie de idei, ci va fi un adevărat război civil pe care o să îl declanșeze (VIDEO)
22:18 - Florin Cîțu: „Vaccinarea obligatorie ar trebui să fie ultima soluție. Susțin testarea obligatorie pentru unele categorii profesionale, pe cheltuială proprie”
22:07 - Ludovic Orban, despre Florin Cîțu: Eu sunt de 31 de ani în PNL și i-am votat și derogarea ca să candideze, iar lui nici nu i s-a uscat bine cerneala pe adeziune și hotărăște el când și cum iese din politică Ludovic Orban!? Nu îi e rușine un pic!? (VIDEO)
21:50 - Ludovic Orban: „Klaus Iohannis nu poate constituțional și moral să intervină în competiția internă a PNL. Nu e adevărat că relația mea cu președintele s-a răcit”
21:43 - Ludovic Orban: Sunt pregătit să îmi asum răspunderea guvernării / Dacă va exista posibilitatea de a discuta din nou despre portofolii, eu sunt deschis / Nominalizarea miniștrilor e apanajul formațiunilor (VIDEO)
21:34 - Ludovic Orban, despre posibilitatea ca Cioloș să fie numit premier la schimb cu refacerea coaliției: „Asta e o glumă. Partidul cel mai puternic din coaliție dă premierul”
21:20 - Ludovic Orban: „Klaus Iohannis m-a desemnat de trei ori prim-ministru. M-ar fi desemnat și a patra oară dacă la negocierile din coaliție, USR-PLUS m-ar fi preferat pe mine”
21:18 - Ludovic Orban: Noi nu mai avem posibilitatea statutară și legală să oprim Congresul PNL. Nimeni nu va intra în sală dacă nu are certificat verde (VIDEO)
21:08 - Ludovic Orban: „A fost un mandat foarte greu de președinte PNL. Partidul era demoralizat, nu era unit”