Un armistiţiu de 72 de ore a intrat în vigoare în Fâşia Gaza, la miezul nopţii de duminică spre luni.
Nicio rachetă nu a fost trasă dinspre Fâșia Gaza către teritoriul israelian, iar aviația israeliană s-a abținut să efectueze vreun raid în enclava palestiniană de când a fost anunțată intrarea în vigoare a armistițiului, informează AFP.
Egiptul a îndemnat cele două părți să profite de armistițiu pentru a coopera „în vederea obținerii unui armistițiu global și permanent”, la fel ca secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care a îndemnat Israelul și Hamasul să acționeze în vederea unui armistițiu mai de durată.
Poziţiile israeliană şi palestiniană au părut în ultimele zile aproape ireconciliabile, mai ales după expirarea, vineri, a unui prim armistiţiu de 72 de ore.
Însă israelienii şi palestinienii au ajuns duminică la un „consens simultan” în cursul unor negocieri indirecte, prin intermediul egiptenilor, a declarat un oficial palestinian. Un altul a confirmat că tabăra din care face parte a „acceptat propunerea egipteană de armistiţiu”.