Avertismentul Maiei Sandu înaintea alegerilor din Moldova. Pericolul pe care îl prezintă Rusia pentru regiune

Publicat: 22 09. 2025, 19:30
Actualizat: 22 09. 2025, 19:39
Sursa Foto: Facebook/ Maia Sandu

Maia Sandu a transmis un avertisment cu câteva zile înainte de alegerile parlamenare din Republica Moldova. Președinta statului de peste Prut a atras atenția cu privire la pericolul pe care îl prezintă Rusia pentru această regiune.

Maia Sandu, avertisment de la Chișinău

Într-un discurs susținut la Chișinău, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a atras atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă Rusia. Dacă forțele loiale lui Putin vor ajunge să controleze Moldova, consecinţele vor fi periculoase atât pentru această țară, cât și pentru întreaga regiune. Potrivit spuselor sale, toţi moldovenii vor avea de suferit, indiferent cu cine au votat, într-o astfel de situație.

„Dragi moldoveni, de acasă şi din toată lumea, mi-aţi oferit responsabilitatea să fiu garantul suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Azi, cu toată seriozitatea, vă spun că suveranitatea, independenţa, integritatea şi viitorul nostru european sunt în pericol”, a afirmat Maia Sandu într-un discurs transmis pe Facebook, înaintea alegerilor parlamentare de duminică.

Maia Sandu a avertizat că Rusia cheltuie sume importante pentru a cumpăra voturile moldovenilor, atât în interiorul țării, cât și în afara sa. În plus, arată, anumite persoane sunt angajate de Kremlin să provoace dezordine și să sperie lumea.

„Kremlinul aruncă cu sute de milioane de euro pentru a cumpăra sute de mii de voturi pe ambele maluri ale Nistrului, dar şi în afara ţării. Oamenii sunt intoxicaţi zilnic cu zeci de minciuni. Sute de persoane sunt plătite pentru ca să provoace dezordine, violenţă şi să sperie lumea”, a adăugat preşedinta R. Moldova.

Acțiune în forță a autorităților din Moldova

Discursul Maiei Sandu vine la scurtă vreme după ce forţele de securitate din Republica Moldova au efectuat luni peste 250 de percheziţii în cadrul unui dosar penal. Persoanele puse sub acuzare sunt suspectate că ar fi pus la cale tulburări masive şi acţiuni destabilizatoare, în favoarea Rusiei, la alegerile legislative. În acest dosar sunt vizate peste o sută de persoane, conform unui comunicat emis de poliția de la Chișinău.

„Mă adresez tuturor cetăţenilor: să nu admitem predarea ţării intereselor străine. Interesul nostru naţional este pacea, este libertatea, este dezvoltarea economică, este continuarea luptei împotriva corupţiei, este integrarea europeană, este dezvoltarea localităţilor şi a ţării”, a subliniat Maia Sandu.

În opinia sa, în cazul în care forțele politice pro-ruse vor ajunge să controleze țara, consecințele vor fi dificile. Maia Sandu atrage atenția că negocierile de aderare la UE se vor bloca, iar finanțările europene se vor opri.

„Dacă Rusia ajunge să controleze Moldova, consecinţele vor fi directe şi periculoase pentru ţara noastră şi pentru întreaga regiune. Toţi moldovenii vor avea de suferit, indiferent cu cine au votat. Europa se va termina la hotar cu Moldova. Fondurile europene se vor opri la Prut, libertatea de circulaţie s-ar putea încheia, pământul nostru ar putea deveni rampă de infiltrare spre regiunea Odesa. Regiunea transnistreană ar fi destabilizată. Acestea sunt planurile lor şi ei le spun deschis”, a avertizat ea.

Maia Sandu, despre complicii Rusiei

Maia Sandu mai transmite că Rusia nu acționează singură ci cu ajutorul unor complici din interiorul țării. Este vorba despre oameni care au demonstrat că pentru bani pot fi corupți și nu au nici o limită.

„Rusia nu acţionează singură. Kremlinul are complici în Moldova, oameni care au demonstrat de multe ori în trecut că pentru bani îşi vând şi ţara. Ei nu au ţară, ei au doar stăpâni. Ei nu cred în Rusia sau în Europa. Ei cred doar în bani. Ei vor o Moldovă slabă, o justiţie coruptă care să nu le ceară socoteală nici pentru corupţie, nici pentru trădare de patrie”, a insistat lidera de la Chişinău.

Totodată, ea s-a adresat alegătorilor spunând că astfel de timpuri au mai fost pe vremea când cei care cumpără voturi se aflau la conducerea Moldovei.

„Să ne amintim cât de mult rău au făcut ei Moldovei şi cu cât greu i-am alungat de la putere. După atâtea eforturi, după atâtea generaţii sacrificate, nu avem dreptul să dăm ţara pe mâna corupţilor şi a trădătorilor. Kremlinul crede că noi toţi suntem de vânzare, că suntem prea mici să rezistăm, că nu suntem o ţară, ci un teritoriu, dar Moldova e casa noastră, şi casa noastră nu e de vânzare. Casa noastră se ţine pe oamenii noştri demni. Voi sunteţi zidul pe care se ţine pacea şi viitorul copiilor noştri. Înaintaşii noştri au plătit uneori cu viaţa pentru a apăra Moldova. Astăzi, noi trebuie să o apărăm prin votul cinstit, cu mintea limpede”, a spus ea în această intervenţie.