Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a mers vineri la Chișinău și a devenit astfel primul oficial UE care efectuează o vizită în Republica Moldova după victoria pro-europenilor la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
Printre altele, la Chișinău, șeful diplomației române a anunțat că a decis acordarea unei noi contribuții voluntare din partea României, în valoare de 300.000 de euro, prin intermediul European Endowment for Democracy, în scopul implementării de proiecte pentru susținerea societății civile și a presei independente din Republica Moldova.
„Revin cu bucurie la Chișinău, într-un moment crucial pentru dezvoltarea și viitorul Republicii Moldova, precum și pentru evoluția relațiilor noastre bilaterale. Mă bucur că sunt primul oficial din Uniunea Europeană care vine la Chișinău, după rezultatul istoric al alegerilor din 11 iulie. Și mă bucur, totodată, doamnă Președinte, că putem să continuăm cooperarea și coordonarea strânse pe care le-am avut în ultimii ani, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat șeful MAE, vineri, la Chișinău.
Bogdan Aurescu, care i-a transmis Maiei Sandu felicitările președintelui Klaus Iohannis și ale premierului Florin Cîțu, dar și ale sale personal pentru victoria pro-europenilor în alegeri, a explicat că rezultatul scrutinului este unul „cu adevărat remarcabil” și „deschide drumul Republicii Moldova către consolidarea statului de drept, către stabilitate politică și prosperitate”.
România, mai spune oficialul, a susținut ferm și continuă să susțină aspiraţiile cetățenilor Republicii Moldova, care se regăsesc în amplul program de reformă pe care l-a propus Maia Sandu și pe care noul guvern îl va duce la îndeplinire.
„Ne bucură să vedem că opţiunea clar exprimată – și ferm exprimată – de cetățenii Republicii Moldova este, așa cum spuneam, una pentru dezvoltare, în spiritul valorilor europene. Rezultatele de la alegerile parlamentare creează, astfel, premisele și pentru o relansare şi o aprofundare a Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre țările noastre, o relansare și aprofundare a cooperării bilaterale între România și Republica Moldova. Și vom depune toate eforturile, atât în plan bilateral, cât şi la nivel european, pentru a răspunde cu succes aspiraţiilor cetăţenilor. Avem încredere în programul de reforme asumat de doamna Președinte Maia Sandu, încredere reafirmată și cu ocazia vizitei pe care domnul Președinte Klaus Iohannis a făcut-o în decembrie anul trecut, la Chișinău”, a adăugat șeful diplomației române.
România a fost mereu și va fi în continuare alături de Maia Sandu și de viitorul guvern de la Chișinău în eforturile de avansare a reformelor asumate, reforme „care sunt de natură să consolideze poziția Republicii Moldova ca partener solid în relația cu Uniunea Europeană”.
„Avem încredere că va fi învestit rapid un guvern profesionist, care să gestioneze responsabil situația din Republica Moldova, să implementeze în ritm alert reformele care sunt atât de necesare și să ducă Republica Moldova mai aproape de Europa”, a mai afirmat Bogdan Aurescu.
Ministrul Afacerilor Externe a amintit că „sprijinul constant și substanțial al României pentru Republica Moldova la nivelul Uniunii Europene s-a tradus, de-a lungul timpului, în susținere pentru reforme, transformare și apropiere de Europa, în consonanță cu prioritățile promovate de forțele pro-reformiste de la Chișinău”.
El a explicat că, din nefericire, proiectele de pe agenda bilaterală guvernamentală au avansat prea puțin și prea lent în ultima perioadă, din motive care nu au ținut de România, astfel că Bucureștiul contează pe o cooperare reînnoită cu viitorul Guvern.
„Și mă aflu aici pentru a transmite astăzi asigurările noastre, ale domnului Președinte Iohannis, ale Guvernului condus de domnul Florin Cîțu, că România este pregătită pentru o accelerare a realizării tuturor acestor proiecte şi o multiplicare a acestora. Sprijinul României pentru Republica Moldova se va consolida în toate domeniile de interes major pentru dezvoltarea și modernizarea statului, pentru creșterea rezilienței sale în fața tuturor provocărilor cu care se confruntă. Este mesaj ferm de deschidere și disponibilitate depline din partea noastră, care îmi doresc să ajungă la toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de limba maternă vorbită, de regiunea în care se află, dacă se află la sat sau la oraș, și indiferent de vârstă”, a continuat oficialul.
Șeful diplomației a menționat că, în această linie, a avut cu președinta Republicii Moldova o discuţie amplă şi deosebit de utilă cu privire la principalele priorități în plan bilateral şi în relaţia cu Uniunea Europeană.
„Astăzi am discutat despre importanța convenirii unui nou program de asistență nerambursabilă, care să îndeplinească funcțiile Acordului privind asistența nerambursabilă de 100 milioane euro, semnat în 2010 și ieșit din vigoare, din păcate, în martie, în acest an. Noi am depus eforturi susținute pentru a prelungi valabilitatea acestui Acord, dar, din motive care nu au fost imputabile părții române, s-a ajuns la ieșirea din vigoare a Acordului. Cu toate acestea, Acordul acesta a permis finanțarea de către România, peste un deceniu, a unor proiecte emblematice și în beneficiul real al cetățenilor: peste 1.000 de grădinițe, instituții școlare, asigurarea de contribuții la dezvoltarea gazoductului Iași-Chișinău”, a mai spus Bogdan Aurescu.
Nu în ultimul rând, șeful MAE a anunțat o nouă contribuție voluntară din partea României, în valoare de 300.000 de euro.
„Vreau să vă anunț că am decis, ca ministru de externe al României, acordarea unei noi contribuții voluntare din partea României, în valoare de 300.000 euro, prin intermediul European Endowment for Democracy, în scopul implementării de proiecte pentru susținerea societății civile și a presei independente din Republica Moldova. Această asistență financiară este atribuită în conformitate cu pachetul de sprijin anunțat de către domnul Președinte Klaus Iohannis în decembrie anul trecut, la Chișinău, și vine în continuarea contribuției voluntare similare, de 250.000 euro, pe care am acordat-o anul trecut, în luna noiembrie. Am plecat de la premisa, în acordarea acestei asistențe, că susținerea societății civile și presei independente din Republica Moldova reprezintă elemente centrale pentru dezvoltarea unei societăți democratice, reziliente și incluzive”, a precizat Bogdan Aurescu.
Șeful diplomației române și președinta Republicii Moldova au discutat și despre proiectele de interconectare din sfera energiei și din sfera infrastructurii de transport.
„Trebuie să lucrăm împreună, în mod susținut, pentru avansarea și operaționalizarea acestora. România este, prin urmare, angajată în implementarea unor proiecte care pot să aducă dezvoltare și bunăstare pe termen mediu și lung, beneficii concrete pentru cetățeni, inclusiv oportunități de ordin economic și social. Am dat astăzi, ca exemplu, necesitatea implementării cât mai rapide a Acordului privind reglementarea construirii unor apeducte, având în vedere intenția autorităților din regiunile limitrofe Prutului de a coopera în domeniul serviciilor de alimentare cu apă, care trebuie să fie ameliorate”, a punctat ministrul.
Chiar dacă România este principalul partener comercial al Republicii Moldova, spune Bogdan Aurescu, Bucureștiul dorește o consolidare a investițiilor românești în Republica Moldova, iar acest aspect a fost abordat în cadrul discuțiilor.
„Voi transmite domnului Președinte Iohannis, domnului Prim-ministru Cîţu, colegilor din Guvernul României elementele care au reieșit din discuțiile avute astăzi, privind necesitățile pe termen scurt și mediu ale Republicii Moldova şi despre măsurile pe care le putem întreprinde împreună pentru a sprijini eficient eforturile noului Guvern de la Chișinău. De asemenea, am convenit cu doamna Președinte crearea unui grup informal de lucru, care se va întâlni în perioada imediat următoare, pentru a discuta în mod concret despre prioritățile de cooperare, despre proiectele pe care fie le vom continua, fie le vom dezvolta pe mai departe, pentru a pune în aplicare proiectele și obiectivele pe care noi le-am anunțat: reforme susținute, parcurs european ireversibil, proiecte care să genereze rezultate palpabile pentru cetățeni”, a mai declarat șeful diplomației române, printre altele.