Cristian Diaconescu: NATO și SUA au spus foarte clar că la o eventuală invazie a Rusiei în Ucraina răspunsul nu va fi unul militar / Reacția Alianței de sprijin în caz de criză diferă între Marea Baltică și Marea Neagră (VIDEO)

Cristian Diaconescu: NATO și SUA au spus foarte clar că la o eventuală invazie a Rusiei în Ucraina răspunsul nu va fi unul militar / Reacția Alianței de sprijin în caz de criză diferă între Marea Baltică și Marea Neagră (VIDEO)
Foto: Partidul Mișcarea Populară / Facebook

Cristian Diaconescu, președinte PMP și fost șef al diplomației române, a declarat că NATO și SUA nu vor răspunde militar dacă Federația Rusă va invada în cele din urmă Ucraina. Totodată, fostul ministru a atras atenția că reacția Alianței de sprijin în caz de criză diferă între Marea Baltică și Marea Neagră. „La Marea Baltică e imediată, ăia stau cu glonț pe țeavă, la Marea Neagră e «tailored», e adecvată, e conform evaluării crizei”, a explicat Diaconescu, marți, la Special B1 cu Nadia Ciurlin.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Cristian Diaconescu, pe B1 TV, despre situația de securitate din regiune și o eventuală invazie a Rusiei în Ucraina

„NATO și Statele Unite au spus foarte clar că la o eventuală invazie nu va fi unul militar. Ideea că aduci 5.000, 10.000, 200.000 de militari aici, da, reprezintă un semnal de garanție. De ce? Pentru că NATO, după 2014, a zis față de Federația Rusă că vom avea trei categorii de atitudini. Una, dialogul, în continuare dialogul; înlocuim ceea ce era înainte contingentarea cu apărarea și descurajarea. Prezența trupelor într-o anumită proporție, un anume tip de atitudine, intră în zona de descurajare, dar restul se acoperă din politică și diplomație, din profesionalism. Pentru că, de exemplu, Moscova – Vladimir Putin, dacă va face un pas în Ucraina, indiferent cum și în ce fel, pare-se că ideea ar fi să găsească un coridor terestru, să intre în Crimeea ca să ocupe zonele care aprovizionează cu apă Peninsula Crimeea, pare-se, decizia e acolo.

Răspunsul nu va fi unul militar. NATO va răspunde, Statele Unite, europenii vor răspunde cu sancțiuni extrem de dure, bun, rămâne de văzut, deci zona economică. Or din acest punct de vedere, ceea ce mă interesează pe mine, de exemplu, e la mine, la aliații mei. Eu nu îl pot controla – mă rog, există, dar nu avem noi cine ne trebuie pentru asta”, a explicat președintele PMP.

În ceea ce privește România, Cristian Diaconescu a amintit că între București și Moscova există un tratat care prevede că ambele părți își respectă dreptul de-a și alege aranjamentele de securitate pe care le consideră necesare. De altfel, chiar el a condus negocierile cu partea rusă.

„Noi am negociat (…) cu Federația Rusă, în perioada în care trebuia să intrăm în NATO, tratatul între România și Federația Rusă privind relațiile, mă rog, mai mult sau mai puțin corespunzătoare. La Articolul 1 scrie (că) ambele părți își respectă dreptul de a-și alege aranjamentele de securitate pe care le consideră necesare. Iartă-mă, de ce nu pleacă acum la Moscova să spună, `Serghiei Lavrov, ați semnat aici, ați ratificat de două ori în Duma de Stat acest tratat, deci v-a plăcut de el, da?`. Ar avea valoare de atitudine (…) pentru că și partenerii mei se așteaptă nu la fiecare amenințare, fiind tu la frontieră, chiar să nu preiei nimic să încerci să rezolvi prin forțe proprii. Acest tip de reflex… americanii spun mereu, `când ieșiți voi, intră bulgarii, când ies bulgarii, intră ungurii`, toți spunând, `săriți, ajutați-ne, interveniți ca să ne apărați`”, a adăugat Cristian Diaconescu.

Reacția NATO de sprijin în caz de criză diferă între Marea Baltică și Marea Neagră, a continuat fostul șef al diplomației române.

„Balticii vin împreună cu Polonia și cu două state non-NATO care acum vor în NATO, Suedia și Finlanda. Ei vin împreună, miniștrii apărării, și atunci se creează un fel de gândire regională. De ce de două summituri NATO, eu, România, nu am reușit să schimb reacția NATO de sprijin în caz de criză? Știi că e diferită între Marea Baltică și Marea Neagră? La Marea Baltică e imediată, ăia stau cu glonț pe țeavă, la Marea Neagră e «tailored», e adecvată, e conform evaluării crizei”, a mai spus Cristian Diaconescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe