Diaspora se implică în lupta pentru revenirea romilor la denumirea de țigani: “Nu de puține ori am fost întrebați dacă suntem români sau romi/țigani”

Diaspora se implică în lupta pentru revenirea romilor la denumirea de țigani: “Nu de puține ori am fost  întrebați dacă suntem români sau romi/țigani”
Foto: RTV

”Inițiativa Solidaritate pentru România” și Asociației Românilor din Suedia se alătură demersului deputatului Bogdan Diaconu privind revenirea romilor la denumirea de țigan, scrie liderul PRU pe pagina sa de Facebook.

‘Inițiativa Solidaritate pentru România´ și Asociația Românilor din Suedia (Intresseföreningen för Rumäner i Sverige) a făcut publică o depoziție în sprijinul legii liderului PRU Bogdan Diaconu de revenire la denumirea de țigani pentru romi. Depoziția constă într-un ”studiu făcut pe o perioadă de peste 1 an de zile de către cetățeni români (din Europa) și nu numai, asociații, grupuri informale prin: monitorizarea presei, observații zilnice, sintetizarea unor materiale scrise, statistici, declarații politice, etc. Rețineți că această depoziție are scopul de a rezolva problema discriminării atât a românilor cât și a romilor/țiganilor sperând ca astfel să se ajungă la o soluție ce poate fi dovadă de consens în ceea ce privește clarificarea și respectul identității și demnității culturale a celor două culturi”.

Potrivit depoziției, ”odată cu creșterea în amploare a cerșetoriei, organizată sau nu, ai căror protagoniști sunt în proporție covărșitoare, din păcate romi/țigani, atenția presei din țările occidentale s-a îndreptat și asupra acestui nou fenomen social. Din dorință de senzațional și interes media, presa din occident a început o serie de reportaje, documentare, editoriale despre acest fenomen, al cerșetoriei. Subiectul a fost preluat de publicul larg astfel încât în scurt timp a devenit un subiect politic populist în majoritatea țărilor amintite, influențând diferențele dintre unele partide politice aflate în competiție, aici amintim: UK, Norvegia, Danemarca, Suedia, Italia, Franța, Austria, Belgia, Olanda, Irlanda, Germania, Spania”.

Depoziția mai atrage atenția că ”mulți cetățeni români au marturisit că au probleme la căutarea unui loc de muncă și au fost întrebați nu de puține ori dacă ei sunt români sau romi/țigani. Reticența față de cineva care vine din România este astfel în creștere, fiind regretabil atât pentru români cât și pentru romii de bună credință, fiind astfel victime colaterale a celor care preferă cerșetoria. Frustrarea crește în rândul societăților unde comunitățile de români și romi își desfășoară activitatea. Atacurile fizice sau verbale directe la adresa românilor și romilor/țiganilor în presă, politică, societate fiind o realitate (bătuți, scuipați, mașini, rulote incendiate, greutăți la angajare, etc.).- UK, Novegia, Italia, Suedia. În sport sunt cunoscute scandările și lozincile suporterilor maghiari care se refera la români drept romi/țigani”.

Materialul prezintă și sondaje făcute în Suedia care arată că aprox. 33% dintre suedezi nu cunosc adevărata origine a romilor/țiganilor și că peste 50% dintre suedezi doresc interzicerea cerșetoriei.

În cele din urmă, depoziția solicită ”ca instituțiile abilitate: Academia Română, M.A.E., Guvernul, Parlamentul, ONG-le, presa, membri ai partidelor politice, să ia act de acest demers pentru a corecta în documentele și declarațiile oficiale termenul de ,,rom´´ în ,,țigan´´ ( termen istoric ) sau alta denumire agreată, prin consultarea cu societatea româneasca, dacă este cazul”.

Materialul a fost întocmit de Gabriel Ursescu, din Stockholm le reamintește ”romilor/țiganilor și politicienilor din Parlament că vremurile s-au schimbat și că presiunile unor ONG-uri cu influență în mediul internațional și propaganda lor bine organizată nu sunt mai presus de lege și de voința poporului român iar memorandumul semnat în acest sens pentru denumirea de rom, după revoluție, a fost o mare greșeală la adresa românilor de pretutindeni, dar care, în situația de față se poate corecta pe calea dialogului civilizat, în mod democratic…..´´.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:57 - Alexia Eram l-a sărutat pe noul iubit de față cu toată lummea, la o petrecere de Halloween. Nu mai există niciun dubiu că cei doi sunt împreună
08:35 - Doar una din 10 clădiri cu risc seismic din București a fost verificată: „Cade oraşul pe noi”
08:19 - Moldova își votează președintele în al doilea tur al alegerilor, pe fondul acuzațiilor de cumpărare a voturilor de către Rusia. Bătălia se dă între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Ne intersectăm cu aspecte destul de dure în această perioadă. Dacă ne deranjează ceva, trebuie să mergem la esența acelui lucru. Să nu ne pripim în a trage concluzii (VIDEO)
23:15 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Luna Nouă a descărcat ceva destul de grav din Univers, ceva ce a reverberat în viețile noastre. Trebuie să identificăm exact ce avem de făcut, s-ar putea să fie lucruri destul de dure (VIDEO)
22:51 - Reşiţa: Incendiu într-un bloc, provocat de o femeie cu probleme psihice. 16 persoane au fost evacuate
22:30 - Inundații în Spania: O femeie a fost salvată după ce a stat blocată 3 zile într-o mașină, alături de trupul neînsuflețit al cumnatei sale (VIDEO)
21:58 - „Te simți ca un gunoi”. O tânără care a născut la un spital din București a povestit chinurile prin care a trecut. Medicii stăteau la ușă și râdeau de ea
21:27 - Crimă în Maramureș: Un tânăr de 19 ani a fost înjunghiat. Bănuit de comiterea faptei e un adolescent
20:55 - Ponta: „Ciucă e cel mai socialist candidat de la Iliescu încoace. A lucrat numai la stat. Dacă-l puneți, Doamne ferește!, să calculeze TVA, rămânem fără dl Ciucă candidat” (VIDEO)