O tragedie uriașă zguduie clubul ucrainean de fotbal Dinamo Kiev, unde antrenor este românul Mircea Lucescu.
Unul dintre oamenii din staff-ul echipei a fost ucis în războiul din Ucraina. Preparatorul fizic Oleg Tymchenko este cel care și-a pierdut viața în conflictul armat din capitala Ucrainei, acesta înrolându-se în armata țării sale odată cu izbucnirea războiului provocat de Rusia.
Tragica veste a fost făcută de clubul la care antrenează Mircea Lucescu.
„Pe 20 decembrie, Oleg Tymchenko, un reputat preparator fizic, a murit într-o luptă din apropierea orașului Bahmut. Oleg a colaborat cu Dinamo Kiev mai mulți ani. A fost un adevărat patriot și un profesionist în sport. Clubul Dinamo Kiev exprimă sincere condoleanțe către familia și prietenii persoanei decedate. Suntem cu adevărat triști, alături de voi. Glorie eternă acestui erou care și-a dat viața pentru țara sa”, au transmis oficialii clubului, potrivit click.ro.
În tot acest timp, campionatul de fotbal din Ucraina a luat pauză, competiția urmând să revină abia în luna martie a anului viitor.
Dinamo Kiev se află în acest moment pe locul 3 în clasament, după 15 etape, la cinci puncte în spatele liderului Dnipro-1.
În ciuda ofertelor primite pe numele său, Mircea Lucescu a decis să continue la clubul ucrainean și în viitor.
„De ce am refuzat să plec? Nu-i pot trăda pe acești oameni. Fenerbahce m-a vrut, dar am spus nu. Locul meu este aici. După aproape un an de război, conflictul pare ceva normal acum. Cum trăiești? Cu frică. Te uiți pe cer și te gândești că în orice moment poți să vezi o rachetă. Auzim acele sunete ale avioanelor când jucăm, pentru că e clar că nu avem spectatori și e liniște. Jucăm până alarmele sună, după trebuie să așteptăm o oră ca situația să fie sub control. Nu știu cine ar fi făcut așa sacrificii în locul meu, dar mă simt bine cu decizia luată”, a declarat tehnicianul de 77 de ani, pentru presa din Italia.