Externe - 28 nov, 13:32
Două noi rachete au fost lansate, miercuri, de către Coreea de Nord în Marea Japoniei, după ce în ultimele săptămâni au fost lansate mai multe rachete pentru a protesta contra manevrelor americano-sud-coreene.
Rachetele, care par a fi de clasă Nodong, au zburat circa 650 km, scrie agenția sud-coreeană Yonhap, citând înalți responsabili militari sud-coreeni.
Coreea de Nord a tras mai multe rachete cu bătaie scurtă în ultimele zile. Lansarea de miercuri a intervenit în ziua când primul ministru japonez Shinzo Abe urma să se întâlnească cu președinta sud-coreeană Park Geun-Hye, împreună cu președintele Statelor Unite Barack Obama, care a intermediat această întâlnire la Haga.